Filiera Niculae- Liviu Tudor

Departamentul Antifrauda al ziarului nostru reia seria dezvaluirilor privind afacerile murdare ale lui Ioan Niculae. In numarul de azi prezentam legaturile dintre patronul de la INTERAGRO si Liviu Tudor (foto), reprezentantul grupului de la Bacau, condus de Viorel Hrebenciuc, si totodata proprietar al sediului in care isi desfasoara activitatea trustul de presa Ringier.

Omul de afaceri Liviu Tudor este reprezentantul celebrului grup de la Bacau, condus de Viorel Hrebenciuc, si totodata proprietarul sediului in care isi desfasoara activitatea trustul de presa Ringier. In schimbul unei chirii modice, Evenimentul Zilei a renuntat de cativa ani buni sa se mai lege de afacerile murdare ale lui Liviu Tudor, asa cum proceda anterior. Acest personaj a primit cadou, din partea fostului primar general al Capitalei, Traian Basescu, nu mai putin de 63 de spatii comerciale din Sectorul 4. De asemenea, Tudor a creat si falimentat in mod controlat Banca Unirea, a participat plenar la punerea pe butuci a Bancii Populare, a acaparat I.I.R.U.C. calculatoare si sediile acesteia, comitand si alte furaciuni a caror lista n-ar incapea pe o pagina de ziar.

Ocupant al locului sapte in topul celor mai bogati romani, fostul ofiter de Securitate Ioan Niculae se identifica cu insasi notiunea de crima organizata din Romania. El s-a remarcat pana in prezent prin delapidarea (nesanctionata inca) a “Tutunului Romanesc”, distrugerea a patru combinate de ingrasaminte chimice, a Rafinariei ASTRA ROMANA Ploiesti si a multor alte fabrici. Este totodata al doilea mare latifundiar al tarii, dupa baronul Insulei Mari a Brailei, Culita Tarata. Stransele sale legaturi cu politicieni romani, ofiteri de Politie si SRI, cu inalti functionari publici, dar si cu mafia ucrainiana sunt deja de notorietate.

Replica neverosimila

Virgil Stefan, fost director general al Bancii Comerciale Unirea – falimentata de Liviu Tudor – a condus o vreme si fabrica de ulei Muntenia din Bucuresti controlata de acelasi magnat. In paralel desfasura propria activitate, prin intermediul unui SRL de intermediere. Intr-un moment de slabiciune a dat in vileag ilegalitatile comise de Tudor si gasca acestuia, adresandu-se atat organelor de urmarire penala cat si Presedintiei. In articolul “Mafia sub nasul EvZ”, din 8 decembrie anul trecut, am dezvaluit amenintarile cu moartea la care a fost supus Stefan de catre Tudor, pentru a-si tine gura. In aceeasi zi, fostul locotenent al magnatului ne-a trimis un drept la replica, pe care nu l-am publicat pana acum. Astazi ne vom opri asupra acestui demers.

Cum in Romania un program privind protectia martorilor este vorba goala, Stefan si-a retractat denuntul impotriva lui Tudor dupa cateva luni. Nu inainte de a fi retinut de Parchet in vederea cercetarilor unei presupuse infractiuni, la interventia lui Ioan Niculae, magnatul Zimnicei. In dreptul sau la replica, Virgil Stefan precizeaza: “Toate afirmatiile facute in acest articol (“Mafia sub nasul EvZ” – n.r.) cu privire la subsemnatul sunt mincinoase (nu am fost niciodata amenintat de Liviu Tudor si nu am cerut sa fiu inclus in programul de protectie a martorilor) si sunt extrase dintr-un document fals. Precizez faptul ca in urma cu cativa ani organele de cercetare penala au efectuat cercetari in legatura cu o presupusa plangere penala care ar fi fost facuta de subsemnatul impotriva dlui Liviu Tudor care m-ar fi amenintat intr-un anumit context. In fata organelor de urmarire penala am precizat ca plangerea respectiva nu a fost facuta de mine, ci de catre un anumit Stoicescu Bogdan care intr-o anumita imprejurare ar fi obtinut o semnatura de-a mea pe o coala alba. (…) Stoicescu a urmarit, prin formularea acestei plangeri, sa se razbune pe Liviu Tudor. (…) Persoanele care au pus la dispozitie acest document stiu faptul ca este fals, dar urmaresc denigrarea domnului Liviu Tudor pentru fapte care niciodata nu au fost comise de acesta”.

Iertare de pacate

De la inceput trebuie remarcat cat de sigur este Stefan ca inginerii financiare ce intra sub incidenta legii n-au fost comise niciodata de Liviu Tudor. Numai ca asta s-a intamplat dupa ce a stat mai bine de o luna dupa gratii, la interventia lui Niculae, in urma neinspiratului sau denunt. Stefan si-a dat seama ca, daca va cadea capul lui Tudor, nici al sau nu va fi prea stabil pe umeri, de vreme ce o sumedenie de acte false au fost semnate chiar de el, in calitate de director general al Bancii Unirea si al fabricii de ulei. Si inca o precizare: nu credem ca in aceasta tara exista vreun om care sa creada ca un director de talia lui Virgil Stefan da semnaturi in alb, indiferent de circumstante.

Presiuni si amenintari cu inchisoarea
SC SPAV Co INTERNATIONAL GRUP SRL, detinuta in proportie de 50% de Virgil Stefan, a derulat o perioada afaceri cu SC TOTAL COMPANY IMPEX SRL, controlata de numitul Stefan Straton.

La 6.10.2003, TOTAL inregistra datorii de 9,4 miliarde de lei fata de SPAV Co, motiv pentru care Stefan a depus la Parchet o plangere penala. Apoi, Straton a livrat marfa in compensare, in valoare de trei miliarde de lei, mai precis faina obtinuta de la moara Zimnicea detinuta de Ioan Niculae. La 11 noiembrie 2003, patronul TOTAL a fost arestat, mai multi pagubiti reclamand un prejudiciu de 24 de miliarde de lei.

Spre sfarsitul lunii noiembrie, Virgil Stefan – potrivit denuntului sau olograf (vezi facsimil) – a fost sunat de Liviu Tudor, care i-a comunicat ca trebuie sa ia urgent legatura cu Mihai Iacob, patronul ziarului “Curentul”, pentru a nu aparea un articol in ziar la adresa lui. “La data de 25.11.2003 am fost la dl. Iacob, care mi-a spus ca trebuie sa dau banii pe faina adusa in compensare de Stefan Straton, intrucat acesta din urma a declarat ca eu l-am trimis. Nu inteleg cum as putea sa fiu eu tras la raspundere, intrucat eu nu am avut nici un dialog cu cineva de la Zimnicea. Deoarece am afirmat ca n-am avut nici o legatura cu moara, dl.Iacob mi-a spus ca ar fi bine sa dau banii inapoi pe marfa luata de o alta societate aflata in legatura cu firma mea, pentru ca altfel o sa fiu arestat pe motiv incitare si complicitate la inselaciune. Afirmandu-i ca, de fapt, eu sunt cel pagubit si ca in urma plangerii mele Straton a fost arestat, dl. Iacob mi-a spus ca eu nu pot sa ma pun cu dl. Ioan Niculae (care cumparase actiuni la Curentul – n.r.), proprietarul SC INTERAGRO SRL, societate care are in proprietate moara Zimnicea. Totodata, mi-a atras atentia ca nu intotdeauna dreptatea invinge cu oameni cu influenta si cu bani. L-am intrebat de ce am fost antrenat eu, deoarece in firma SPAV Co detin doar 50%. La aceasta intrebare mi-a spus ca dl. Liviu Tudor a intervenit, persoana vizata fiind eu si nu asociatul meu. La data de 26.11.2003 am primit un telefon de la Nicoleta Toncea – director economic -, unul dintre semnatarii contractului, comunicandu-mi sa ma prezint de urgenta la Zimnicea pentru un punctaj. (…) A inceput sa ma ameninte cu plangere penala, spunandu-mi ca Justitia e de partea lor, indiferent de situatie. Fata de cele prezentate va rog sa luati act de faptul ca dl. Liviu Tudor si dl. Cornel Biris (fost general SIE – n.r.) vor sa faca presiuni asupra mea, afirmand ca or sa ma bage la puscarie”, se mai arata in denunt.
Cum a scapat Stefan

La data de 18.02.2004, denuntul lui Virgil Stefan impotriva binefacatorului sau, Liviu Tudor, este remis Presedentiei.

Un exemplar asemanator ajunge pe masa procurorilor. Cum era si de asteptat, reprezentantul grupului de la Bacau, Liviu Tudor, a intrat in panica. Dar angoasa lui a durat doar cateva luni, pana cand Ioan Niculae si-a pus in practica amenintarile, pe care patronul ziarului “Curentul”, Mihai Iacob (foto), i le adresase lui Stefan. Astfel, denuntatorul este arestat, in primavara anului 2004, moment din care acesta incepe sa-si retracteze declaratiile, pentru a scapa de puscarie. Si, in cele din urma reuseste, afacerile murdare ale lui Liviu Tudor fiind din nou spalate in familie.

“Totul a fost doar o inscenare”

ZIUA a stat de vorba cu Virgil Stefan, dar acesta s-a eschivat sa spuna daca denunturile au fost intocmite de el, insistand pe faptul ca nu le-ar fi inaintat niciodata autoritatilor. De asemenea, a confirmat ca, in urma interventiilor lui Ioan Niculae, a stat opt luni dupa gratii, sub acuzatia ca ar fi inselat moara Zimnicea detinuta de acesta, cu faina in valoare de trei miliarde de lei. “Dupa stramutarea procesului la Tribunalul Dolj, toate actele prezentate de moara Zimnicea au fost declarate drept lovite de nulitate absoluta, iar dosarul a fost returnat Parchetului pentru refacere. Totul a fost doar o inscenare. Cat timp am fost retinut, opt luni de zile, nu mi s-a luat nici macar o declaratie, facandu-se in permanenta presiuni asupra mea. In timpul anchetei, procurorii mi-au spus ca detin contracte si cecuri semnate de mine, dar nu mi le-au aratat niciodata, singurul motiv fiind acela ca asemenea dovezi nu exista. Sper ca de aceasta data sa se faca dreptate”, ne-a declarat Virgil Stefan.

Stoicescu neaga denuntul

Reporterii ZIUA l-au contactat si pe Bogdan Stoicescu, cel despre care Virgil Stefan sustine ca a facut denuntul. “Denuntul la care va referiti a fost scris de Virgil Stefan cu mana lui si inaintat autoritatilor. El a facut-o. L-a dus si la ziarul Atac, impreuna cu sotia lui. Este o minciuna ca eu as avea vreo implicare in aceasta poveste. Este adevarat ca am avut unele divergente cu Liviu Tudor, in legatura cu fabrica de ulei Muntenia, dar situatia a fost aplanata, la ora actuala neexistand vreun litigiu intre noi”, ne-a spus Stoicescu.

Potlogarie contabila

Virgil Stefan a fost directorul general al fabricii de ulei Muntenia Bucuresti, detinuta de Liviu Tudor. Fabrica fusese cumparata la 31 august 1998, de SC PREFABRICATE VEST SA, controlata de acelasi magnat, prin intermediul sotiei sale, Monica Tudor. Banca Populara Romana, condusa de Emil Botea, detinea 20% din fabrica de ulei. Respectivul a inchis ochii la niste escrocherii contabile comise de Liviu Tudor, dar parafate de Stefan, astfel incat banca a mai ramas dintr-un foc cu doar 1,3%. In schimbul acestei potlogarii, Botea a fost numit de Tudor presedintele Bancii Unirea.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , | Leave a comment

Bancorex-o istorie a devalizarii sistemului bancar romanesc – Liviu Tudor, implicat in devalizare

Bancorex a fost o bancă românească înființată în 1968 sub denumirea de „Banca Română de Comerț Exterior” (BRCE) și lichidată în 1999. A fost radiată de la Serviciul Comerțului la data de 1 octombrie 1999. Până să fie trecută pe linie moartă, Bancorex a avut șase președinți: Vasile Voloseniuc, Dan Pascariu, Răzvan Temeșan (1992-1997), Florin Ionescu (1997-1998), Vlad Soare și Nicolae Dănilă.

Istoric

A fost înființată în anul 1968. Conform unor informații, niciodată recunoscute oficial, printre primii săi acționari s-au numărat și anumiți capi ai mafiei italiene din anturajul lui Licio Gelli, aflați în legatură cu gruparea Propaganda Due. Timp de peste două decenii, prin intermediul BRCE s-au derulat cele mai multe operațiuni comerciale speciale efectuate de regimul comunist. După1989 s-a aflat că majoritatea tranzacțiilor s-au derulat prin intermediul unor întreprinderi de comerț exterior în cadrul cărora erau angajați ofițeri de securitate ai Direcției de Informații Externe (DIE). Valuta provenită din OV (operațiunile valutare), dar și din comisioanele aferente acelor tranzacții era depusă în conturi secrete deschise pe numele unor ofițeri DIE. După 1990, Bancorex și-a păstrat statutul de bancă specializată în tranzacții financiare externe, fiind considerată un fel de „regină” a băncilor din România. Sloganul ei publicitar era „O bancă pentru mileniul trei”, iar, la un moment dat, toate marile afaceri din România postdecembristă s-au derulat prin conturile Bancorex.

La data de 27 iunie 1999, Agenția de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) a preluat dosarele cu credite neperformante de la Bancorex, în număr de 1.022.

TOPUL MILIARDARILOR INFRACTORI: LIVIU TUDOR A LUAT CREDITE DE 8,4 MILIOANE DE DOLARI DE LA BANCOREX ŞI NU A MAI DAT NICIODATĂ BANII ÎNAPOI

Una din marionetele Grupării de la Bacău, aşa cum era cunoscut în anii de după 1990, grupul de interese condus de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacobov, este nimeni altul decât miliardarul Liviu Tudor. Pe vremuri era „găinarul” grupării Hrebenciuc, acum pozează în mare proprietar de terenuri şi birouri în Bucureşti. De asemenea o mulţime din bogaţii de astăzi ai României au trecutul strâns legat de jaful Bancorex.

Falimentul Bancorex a însemnat 2,4 miliarde de dolari pierduți de România, 8 la sută din Produsul Intern Brut de la acea vreme. Astăzi, după 15 ani de la faliment, statul încă se mai chinuie să recupereze un miliard de la cei care și- au construit imperii financiare cu banii luați de la Bancorex, în anii ’90. Culmea, unii dintre foştii clienţi care nu au dat banii înapoi sunt extreme uşor de găsit, pentru că apar în fiecare zi în spaţiul public şi pozează în oameni cinstiţi. ​

Nu mă întrebaţi cum am făcut primul million de dolari? I-am furat de la Bancorex!  Celebrele cuvinte ale lui Rokefeller „nu mă întrebaţi cum am făcut primul milion de dolari” se aplică perfect latifundiarului Liviu Tudor. Numai că, dacă în cazul miliardarului american, nu se ştie cu exactitate provenienţa banilor, în ceea ce îl priveşte pe Liviu Tudor lucrurile sunt cât se poate de clare – imperiul imobiliar a fost făcut din tunuri bancare. Prima fărădelege este strâns legată de falimentul Bancorex. Debutul în afaceri a lui Tudor este strâns legat de Corneliu Iacubov, SIF Moldova, Bancorex şi „guzganul rozaliu”, aşa cum l- au poreclit prienenii şi colegii de partid pe Viorel Hrebenciuc.

„Suveica” Tudor: şapte bănci devalizate

În anul 1996, prin subscripție publică, se înfiinţează Bancă Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Corneliu Iacobov.  Tudor și Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalți asociați importanți fiind Societatea de Investiții Financiare ÎI Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acțiuni și CNSLR „Frăția”, cu 12% din acțiuni.  Restul era deținut de unele persoane fizice printre care se număra și actualul președinte al României, Traian Băsescu.

În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta „toate interesele legate de acțiunile pe care SC Best Oil SRL le deține în cadrul Băncii Unirea SA. Astfel, Best Oil varsa prin intermediul Bancorex sumă de 295 de milioane de lei, către Bancă Unirea, în vara lui 1996.  Alți 606 milioane de lei ajung de la Bancă Agricolă la Unirea, în aceeași luna, precum și alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaționale a Religiilor.

În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituției financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Banca Populară Română a ajuns acționar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea. Totul a mers bine până când Banca Națională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurcă ițele unei așa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei.  Așa s-a ajuns la concluzia că respectiva majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase și ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. De menționat că instituţiile bancare implicate, Banca Agricolă, Columna, Bancorex cât și BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Tot de numele lui Liviu Tudor se leagă un un tun de proporţii dat la Alpha Bank – firmele sale au luat un credit de 180 de milioane de euro pe care nu l-au mai înapoiat.

Datornici cu epoleti

Multi dintre patronii firmelor care au luat credite preferentiale de la Bancorex, fara sa mai returneze milioanele de dolari, sunt legati de serviciile de informatii. Se disting indivizii implicati in afacerea „Jimbolia”, prin care s-a incalcat embargoul impus de ONU asupra Iugoslaviei in anii ‘90.

Contrabanda cu carburanti s-a derulat sub protectia SRI, in perioada in care seful institutiei era Virgil Magureanu. Patru dintre firmele implicate in trafic au primit credite astronomice de la Bancorex, pentru a cumpara combustibili de la rafinariile ploiestene: Tracia International SA – 12.544.140 USD, Silvesta SRL – 21.109.369 USD, General Trading&Investments Co SA (GTI) – 22.148.708 USD si Sibco LTP Impex SRL – 7.703.674 USD.

Silvesta SRL a fost infiintata de Ioan Silvestru si Ilie Stanciu, fosti ofiteri de securitate. In acte, firma Sibco este stapanita de acelasi Ilie Stanciu, dar si de Constantin Bostina, ministru al industriilor in timpul lui Ceausescu.

La randul sau, GTI este controlata de Teodor Vostinaru, un afacerist cercetat penal pentru evaziune fiscala. Vostinaru a fost asociat in GTI cu fostul sef SIPA, Marian Ureche, securist dovedit ca a facut politie politica.

Tracia International este controlata de Petru Neidoni si Constantin Grigoriu. De-a lungul timpului, s-a vehiculat ca firmele traficante de petrol si datornice la Bancorex erau, de fapt, paravanele SRI.

Amicii lui Magureanu si Florin Calinescu

Dorin Iacob, fostul sef de cabinet al lui Virgil Magureanu a fost implicat in spolierea Bancorex. Firma sa, Bel Ami Invest SA, a obtinut un credit de 493.164 dolari. Ulterior, societatea lui Iacob a intrat in faliment fara ca statul sa execute firma pentru recuperarea datoriei.

Iacob a parasit SRI impreuna cu Magureanu, urmandu-l pe acesta in politica. Cei doi au infiintat un partid de buzunar, care a fuzionat cu PD-ul condus de Traian Basescu.

Alt datornic este Viorel Muresan, partener de afaceri cu vedeta TV, Florin Calinescu. Societatea Viorex International SRL, primul producator autohton de blugi – stapanita de Muresan -, figureaza in evidentele AVAS cu un credit nerambursat de 205.757 dolari.

Pe acelasi tipic, firma lui Muresan a intrat in faliment, lasand statul cu buzele umflate, insa nu inainte de a-si muta activitatea de baza pe alta companie, impreuna cu activele. In 2002, Viorel Muresan l-a cooptat si pe Florin Calinescu in afacerea cu blugi.

„INTEGRITATE PUBLICĂ ŞI TRANSPARENŢĂ”: DOSARUL BANCOREX

Nu a existat si nu va putea sa existe o analiza serioasa dedicata tematicii intregritatii publice din Romania anilor de dupa 1989 care sa ignore problemele grave care au existat in toti acesti ani la nivelul sistemului bancar.

Specialistii in sisteme de integritate publica au atras si atrag constant atentia ca managementul  si  politicile  financiare  intelepte  sunt  cheia  prevenirii  si  descurajarii coruptiei si a stabilirii responsabilitatilor in cazul fraudelor si al coruptiei. Daca lucrul acesta este adevarat – si este indiscutabil adevarat – rezulta ca managementul si politicile finaciar-bancare din Romania celor 17 ani de dupa 1989 au fost departe de a fi inteligente. Mai mult decat atat, date fiind toate cele care s-au intamplat in acesti ani, exista suficiente motive sa ne intrebam daca a fost doar o intamplare ca ele nu au fost inteligente.

Cu putin timp in urma, Transparency International a facut public „Indicele de Perceptie a Coruptiei 2006”. Punctajul obtinut in 2006 – 3,1 din cel maxim, de 10 – face ca Romania sa  fie  tara  care  va  adera  la  Uniunea Europeana avand  cel  mai  scazut Indice  de Perceptie a Coruptiei. Analiza TI mai spune si ca, in comparatie cu anii anteriori, perceptia asupra fenomenului coruptiei din Romania a ramas practic neschimbata. Iar aceasta reprezinta indiscutabil si o consecinta a faptului ca „subiectii intervievati” in sondajele TI au exprimat perceptia ca, in Romania, managementul si politicile financiar- bancare sunt in continuare in suferinta. Inclusiv prin aceea ca se dovedesc in continuare inapte sa stabileasca responsabilitatile pentru fraude si acte de coruptie trecute si actuale, inclusiv din sistemul bancar public.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) impartaseste perceptia practic generalizata ca problemele foarte serioase care au existat in anii de dupa 1989 la nivelul sistemului bancar romanesc, si care au avut consecinte importante la nivelul gestionarii resurselor financiare publice, nu au fost clarificate catusi de putin satisfacator. In fapt, nu numai ca nu au fost stabilite responsabilitatile pentru neregulile inregistrate, nu numai ca nu a fost recuperat prejudiciul cauzat bancilor cu capital public, dar a existat o permanenta si innacceptabila lipsa de transparenta, presa si opinia publica fiind sistematic impiedicate sa aiba acces la informatii care, potrivit normelor constitutionale, aveau un indiscutabil caracter public.

Desi nu au existat sondaje in acest sens, sunt suficiente date sa se creada ca, daca subiectii interviurilor TI, de exemplu (oamenii de afaceri si analistii specialisti), dar si cetatenii de rand, ar fi invitati sa numeasca un caz pe care il percep ca fiind de „mare frauda si coruptie” in anii de dupa 1989, cazul Bancorex ar fi indicat de multi dintre ei. Incepand mai ales cu anii 1993 si 1994, acest dosar s-a aflat atat in atentia presei, si prin aceasta a opiniei publice, cat si in atentia autoritatilor de control cu competente in domeniul bancar si a celor judiciare.

Recenta schimbare care a avut loc la nivelul conducerii Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS)1  a readus in atentie „dosarul Bancorex” – dintr-o perspectiva singulara, asa cum se va vedea.

1  La data de 30 octombrie 2006, Razvan Orasanu a fost inlocuit din functia de presedinte al AVAS cu Teodor Atanasiu, fost ministru al Apararii Nationale.

Remis presei „Situatia debitorilor preluati de  catre AVAS de  la  Bancorex”. In  acest context, CRJ apreciaza ca fiind utila in mai multe sensuri o prezentare cat se poate mai integrata a pricipalelor „file” ale acestui dosar. Sub aspect „metodologic” consideram ca se impune pe de o parte o prezentare a principalelor aspecte rezultate din verificarile efectuate de catre Curtea de Conturi a Romaniei precum si de catre Parchetul General cu privire la utilizarea fondurilor valutare de catre Bancorex (inclusiv a rezervei valutare existente la 31 decembrie 1989) iar pe de alta parte o sinteza a informatiilor referitoare la „datornicii Bancorex” si la „creditele preferentiale”/”creditele neperformante” acordate de catre Bancorex.

Metodologia pe care analiza de fata o propune decurge din imprejurarea ca principalele probleme la aceasta importanta banca de stat au constat pe de o parte in gestionarea propriu zisa – extrem de deficitara, inclusiv contrara in mod flagrant reglementarilor legale – a fondurilor valutare ale statului (in principal in anii 1990 si 1991), iar pe de alta parte in neregulile grave – din perioada urmatoare, pana in anul 1996 – in acordarea de credite   „preferentiale”/”neperformante”  unor   societati   comerciale,   respectiv   unor „persoane fizice”.

Pe langa ca intentioneaza sa aduca in atentia publica informatiile privitoare la „dosarul Bancorex”, intr-o formula mai completa decat oricare alta de pana in prezent, analiza CRJ isi propune sa repuna acest caz in atentia autoritatilor publice competente legal sa dispuna masurile necesare pentru ca acest dosar sa primeasca, in sfarsit, o solutionare legala si satisfacatoare in raport cu „interesul public”.

  1. Scurt istoric

 Banca Romana de Comert Exterior – Bancorex – SA a fost infiintata prin HG nr 1356 din 28  decembrie 1990 prin preluarea activului si  pasivului Bancii Romane de  Comert Exterior. Banca Romana de Comert Exterior (BRCE) fusese infiintata prin Legea nr 16/1968 „prin reorganizarea ca banca specializata a Departamentului operatiilor externe din cadrul Bancii Nationale a Republicii Socialiste Romania”. BRCE avea ca principala atributie  „realizarea  politicii  partidului  si  statului  in  domeniul  platilor,  creditarii  si controlului bancar valutar, privind operatiile cu strainatatea”. Prin HG nr 1356/1990 s-a stabilit ca una dintre functiile care nu vor mai fi indeplinite de Bancorex sa fie aceea de „administrare in numele statului a rezervelor valutare in devize convertibile si a celor provenite din acorduri de cliring si cooperare economica”.

In special in perioada 1990 – 1996, activitatea BRCE-Bancorex a facut obiectul a numeroase critici atat in cadrul unor investigatii si relatari ale presei cat si in rapoartele unor Comisii parlamentare de control   si ale Curtii de Conturi a Romaniei. Astfel, au existat numeroase date despre deprecierea continua a situatiei Bancii, in principal din cauza neregulilor in gestionarea patrimoniului acesteia, a acordarii de credite in conditii preferentiale si de nelegalitate atat unor societati comerciale cat si persoanelor fizice (in principal unor oameni politici, unor demnitari si inalti functionari publici). Informatiile privind  aceasta  situatie  au  fost  numai  in  foarte  putine  cazuri  complete  intrucat, invocandu-se in principal „secretul bancar”, conducerea BRCE-Bancorex, cea a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) dar si alte autoritati publice au refuzat sistematic accesul la aceste informatii.

Cu toate acestea, au existat si exista date credibile,   facute publice inclusiv de catre parlamentari si membri ai Guvernului, potrivit carora pierderile inregistrate la aceasta banca de stat s-au situat – numai ca urmare a nerecuperarii creditelor „neperformante” si „preferentiale” – la circa 2 miliarde de dolari2. De asemenea din surse oficiale rezulta ca in perioada „restructurarii sistemului bancar”, ca urmare a unor asemenea „pierderi” foarte mari, cheltuielile cu ele si cu dobanzile aferente s-au situat la circa 50% din totalul cheltuielilor bugetare3 .

Din cauza degradarii continue a situatiei Bancii, in special in perioada 1990 – 1996, si a imposibilitatii evidente de a mai fi  redresata, in luna mai 1999, prin Ordonanta de Urgenta  nr  62/1999  privind  unele  masuri  de  restructurare  financiara  a  BRCE  – Bancorex, s-a decis ca „obligatiile de plata” ale acesteia sa fie preluate de catre Banca Comerciala a Romaniei (BCR) – in contul datoriei publice – urmand ca BCR sa primeasca,  „in  contrapartida,  titluri  de  stat  cu  scadenta  la  12  luni”.  S-a  decis  de asemenea ca „activele neperformante” ale Bancii sa se predea Agentiei pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB, actuala AVAS). Ulterior OUG nr 62, prin OG

39/1999 s-a dispus „restructurarea” Bancorex prin „absorbirea” de catre BCR, pentru ca la  data  de  31  iulie  1999  BNR  sa  retraga  autorizatia  de  functionare  a  Bancorex (Hotararea nr 9/1999).

2 Ziarul “Cotidianul”, Comisie parlamentara de ancheta pentru Bancorex, 23 februarie 1999; Ziarul “Adevarul”, Factura curatirii sistemului bancar – 2,5 miliarde dolari, 13 octombrie 1999; Ziarul “Adevarul”, Ion Ghica, presedintele Bancii Comerciale Romane: Posibilitatea de valorificare a activelor Bancorex este aproape inexistenta, 2 decembrie 1999; Ziarul “Monitorul de Cluj”, Cât ne-a costat comanda politică în zona bancară/Bătaia de joc numită Bancorex, 11 februarie 2003.

3 Ziarul “Ziua”, BCR preia maine depozitele populatiei de la Bancorex, 13 mai 1999 prim-vicepresedinte si vicepresedinte) au fost ocupate de catre: Razvan Temesan (presedinte intre 1993 si 1997), Dan Corneliu Pascariu (presedinte intre 1992 si 1993), Vladimir Soare (presedinte intre 1998 si 1999), Constantin Teculescu, Florin Ionescu (presedinte intre 1997 si 1998), Petre Dima, Gheorghe Neagu, Alexandru Ghiba, Sergiu Cotineanu, Marinel Burduja, Filip Barbu. Din Adunarea Generala a Actionarilor, respectiv Consiliul de Administratie au mai facut parte, intre altii, pentru diferite perioade de timp: Adrian Severin, Ion Ratiu, Eugen Dijmarescu, Borbely Laszlo, Gheorghe Zaman, Radu Gratian Ghetea, Petre Dima, Ionut Costea.

La nivelul BNR, functiile cele mai importante de conducere au fost detinute de catre Mugur Isarescu – guvernator si Vladimir Soare – viceguvernator.

Parchetului General

II.1 Controale ale Curtii de Conturi

Prin Hotararea nr 25 din 15 septembrie 1993, Senatul Romaniei a decis verificarea de catre Curtea de Conturi a conturilor generale de executie a bugetelor de stat pe anii

1990 si 1991. Obiectivele verificarilor au fost stabilite prin Hotararea Senatului nr 5 din

15 februarie 1994, intre acestea numarandu-se si acela al „utilizarii fondurilor valutare din credite externe, din creante externe, export, prestari de servicii si operatiuni necomerciale, percum si a rezervei valutare existente la 31 decembrie 1989”.

Principala concluzie a verificarilor Curtii de Conturi, cuprinse in Sinteza din 11 iulie 1996 a constatarilor facute cu ocazia controalelor, a fost ca: „Din controlul efectuat au rezultat o serie de abateri grave privind administrarea si gestionarea fondurilor valutare  ale  statului,  recuperarea creantelor  externe  ale  statului,  functionarea pietei valutare, repatrierea valutei, modul de utilizare de catre agentii economici a sumelor in valuta, ceea ce a dus la epuizarea rezervelor valutare ale statului, la indatorarea externa a tarii, la un deficit accentuat al balantei de plati externe, la presiuni asupra nivelului cursului de schimb si la cresterea datoriei publice”.

In legatura cu gestionarea resurselor valutare ale statului existente la 31 decembrie 1989,  Raportul  Curtii  de  Conturi  a  retinut  ca  la  sfarsitul  anului  1989  Romania  nu inregistra datorii exteme si avea constituite fonduri ale statului in devize convertibile de

2.030 milioane de dolari SUA, din care:

– 1.106 milioane de dolari reprezentand „Fondul valutar centralizat al statului” constituit in baza Decretului nr 78/1988 al fostului Consiliu de Stat;

–  727,6 milioane de dolari inregistrati in bilantul Bancii Romane de Comert Exterior ca „Imprumuturi financiare din fondul de stat in valuta”, gestionat de Banca Nationala a Romaniei;

– 153,4 milioane dolari, disponibilitati ale fostului Oficiu Economic Central „CARPATI” care potrivit Decretului-Lege nr 30/18 ianuarie 1990 trebuiau preluate in patrimoniul statului;

–  43,0 milioane dolari inregistrati in bilantul Bancii Romane de Comert Exterior ca „Fond disponibilizat temporar de Banca Nationala a Romaniei pentru Ministerul Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale.

In legatura cu gestionarea acestor rezerve Curtea de Conturi a „constatat urmatoarele abateri:

  1. BRCE a desfiintat in luna lanuarie 1990 in mod nelegal si nejustificat evidenta

„Fondului valutar centralizat al statului”, care la 31 decembrie 1989 insuma 1.106 milioane dolari SUA, fara a cere acordul BNR ca titular al acestui cont. Ca urmare, nu s-a putut stabili pe baza de documente modul de gestionare a acestui fond. BRCE nu a intrat in legalitate in ce priveste evidentierea si gestionarea acestui fond nici dupa aparitia Hotararii Guvemului nr 1356/28 decembrie 1990, privind transformarea acestei banci in societate bancara pe actiuni, potrivit careia avea obligatia sa asigure gestionarea si evidenta acestui fond pana la predarea lui catre agentul ce urma sa fie desemnat de Guvern.

In anul 1991, BRCE a deschis pe numele BNR contul intitulat „BNR – Fond de stat in valuta”, in care prin patru operatiuni a inregistrat plati fara documente de 906,0 milioane dolari SUA, facand datoare, in acest fel, BNR in numele statului cu suma mentionata. Pentru niciuna din aceste operatiuni nu au fost puse la dispozitie documente din care sa rezulte: obiectul platilor facute peste disponibilitatile fondului valutar al statului; data efectuarii acestora; destinatarul sumelor; cine a dispus si a aprobat plata; daca sumele in cauza reprezentau obligatii certe ale statului.

BNR,  fara  sa  verifice  realitatea  datelor  prezentate  de  BRCE  a  acceptat  sa indatoreze statul cu 888,1 milioane dolari SUA si sa plateasca pentru aceasta suma dobanda la nivel LIBOR pentru dolarul SUA+1,5%, pana la stingerea datoriei. In fapt, cele doua banci nu au dus la indeplinire obligatiile ce le reveneau din HG nr 1356/1990 si Legea nr 34/1991, cu privire la predarea, respectiv primirea si gestionarea de catre BNR a rezervelor valutare ale statului.

  1. BNR a acceptat in februarie 1990 ca in contul sumei de 770,6 milioane dolari SUA din rezerva valutara a statului, pusa temporar la dispozitia BRCE (727,6 milioane dolari SUA) si Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (43,0 milioane dolari SUA), sa incaseze contravaloarea acestora in lei, renuntand la obligatia reintregirii rezervei.
  1. Potrivit Decretului-Lege nr 30 din 18 ianuarie 1990, intregul patrimoniu care a apartinut fostului Partid Comunist Roman, inclusiv fondurile banesti si valutare urmau sa fie trecute in proprietatea statului. Disponibilitatile valutare ale Oficiului Economic Central „CARPATI” erau in luna martie 1990, potrivit extrasului de cont, de 153,4 milioane dolari SUA. Intrucat BRCE a desfiintat evidenta fondului valutar al statului incepand cu luna ianuarie 1990, nu s-a putut verifica daca aceasta suma a fost trecuta, potrivit legii, in fondul valutar al statului, respectiv daca a fost avuta in vedere ca resursa in determinarea „golului de balanta” pretins de BRCE in suma de 888,1 milioane dolari SUA.
  1. Deficientele grave   privind   evidentierea   rezervelor   valutare   ale   statului, constatate atat in activitatea BRCE cat si a BNR, nu au permis sa se cunoasca modul in care au fost gestionate si utilizate aceste rezerve; au dus la indatorarea statului fata de BRCE cu circa 1 miliard dolari SUA, fara sa se cunoasca in mod concret pentru ce anume si fara ca suma sa fie evidentiata ca datorie publica.

Procurorul general financiar al Curtii de Conturi a apreciat ca faptele mentionate intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu, prevazuta de art. 248 din Codul Penal, sesizand Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie inca din septembrie 1994, dupa controlul efectuat la BNR, sesizare care a fost completata in luna septembrie 1995, dupa controlul efectuat la BRCE, dar care pana in preznt nu a fost solutionata”.

Ca urmare a controlului efectuat la BRCE, Curtea de Conturi a concluzionat ca „au rezultat o serie de abateri grave in administrarea si gestionarea fondurilor valutare ale statului constind in principal in favorizarea in mod evident a unor clienti prin acordarea de credite si vinzarea de valuta cu incalcarea prevederilor legale, ceea ce a avut drept consecinte diminuarea rezervelor valutare ale statului, cresterea datoriei publice si a obligatiilor bugetului de stat”.

Cateva dintre abaterile cele mai grave retinute in Raportul Curtii de Conturi sunt urmatoarele:

  1. „Desi in ianuarie 1991 a deschis un cont pe numele BNR intitulat „fond de stat in valuta”, acest cont nu exprima situatia reala intrucat:

– nu a fost determinat si preluat in cont soldul fondului valutar existent la data infiintarii BRCE-SA (decembrie 1990);

–  in  anul 1991 BRCE-SA a  inregistrat in  aceste conturi plati de  circa 900  de milioane de dolari fara documente justificative, pe baza unor documente (note contabile) cu explicatii generice, semnate de fostul presedinte al Bancii precum si de alte persoane cu functii de conducere din cadrul BRCE-SA.

Pentru nici una din operatiunile mentionate nu au fost puse la dispozitie documente din care sa rezulte: obiectul platilor facute peste disponibilitatile fondului valutar al statului; data efectuarii acestora; destinatarul sumelor; cine a dispus si aprobat plata; daca sumele respective reprezentau obligatii certe ale statului.

  1. Prin nesocotirea reglementarilor valutare, BRCE a vindut in 1992 unor clienii ai sai, in baza unui acord incheiat cu BNR in luna iunie 1992 suma de 158 milioane dolari SUA pentru efectuarea de plati la extern, la cursul de schimb de 226 lei/dolar in vigoare la data incheierii acordului, cu toate ca platile la extern urmau sa se efectueze ulterior. Platile nu s-au efectuat numai in iunie 1992, ci esalonat pina in luna august 1993 cind cursul de schimb a crescut pina la 817 lei/dolar, adica de aproape patru ori. Consecintele acestor operatiuni au fost urmatoarele:
  1. a) Cresterea datoriei publice si a obligatiilor bugetului de stat prin transferul nelegal si nejustificat pe seama acestuia a influentelor nefavorabile de curs inregistrate de BNR la acest credit in valuta de 158 milioane dolari SUA.

Datorita deprecierii leului in raport cu dolarul SUA, pe perioada de la data acordarii (iunie

1992) si pina la restituirea creditului (finele anului 1994), BNR a inregistrat diferente nefavorabile de curs, care numai pe anii 1992-1993 insumeaza 171 miliarde lei, cu care este tinut dator bugetul statului (in anul 1992, cursul de schimb mediu a fost de 1 USD/308 lei, iar in anul 1993 1 USD/760 lei – nota noastra).

  1. b) Diminuarea rezervelor valutare ale statului prin preluarea de catre BRCE, impreuna cu BNR, a  unor  obligatii  de  plata  in  contul  rezervelor valutare  ale statului in suma de 158 milioane dolari SUA pentu favorizarea clientilor respectivi care, potrivit Regulamentului valutar al BNR, trebuiau sa-si achite importurile din incasarile din exporturile efectuate anterior (ce insumau peste 90 milioane dolari SUA) si in completare de pe piata valutara.

Ca urmare, rambursarea catre BRCE a acestui credit la finele anului 1994 s-a efectuat de catre BNR din rezervele valutare ale statului. Din aceleasi rezerve s-au platit si dobinzi in suma de peste 10 milioane dolari, la creditul respectiv.

  1. c) Favorizarea unor clienti care au beneficiat de avantaje substantiale prin cumpararea valutei la un curs de schimb mai mic, ceea ce a facilitat o concurenta neloiala intre importatori, intrucit ceilalti clienti au procurat valuta la un curs de pina la 2-3 ori mai mare.

Spre exemplu, 12 clienti care au cumparat 7 milioane dolari SUA la un curs de schimb mai mic decit cel oficial au beneficiat de diferente favorabile de curs in suma de 922 milioane de lei. Semnificativ este cazul societatii Astral Corporation Import- Export LTD SRL careia i s-a vindut in februarie si august 1993 suma totala de 1,3 milioane dolari SUA la cursul de 226 lei/dolar, in conditiile in care cursul oficial era de 500 si respectiv

817 lei/dolar, firma fiind favorizata in acest fel cu 638 milioane lei (circa 2,8 milioane de dolari – n.ns). Este de mentionat ca operatiunile cu firma Astral SRL s-au facut cu aprobarea presedintelui BRCE care, in ianuarie 1993, a aprobat eliberarea valutei cu toate ca firma nu avea constituit depozitul in lei aferent, asa cum a declarat in cerere, fapt cunoscut de acesta. Din controlul efectuat de organele Curtii de Conturi rezulta ca depozitul in lei respectiv a fost utilizat de firma inca din luna iulie 1992 pentru procurarea sumei de 0,9 milioane dolari SUA de la Banca Comerciala Romana, suma cu care a achitat aparatura electronica si de uz casnic din import. Prin invocarea acelorasi plati, firma a solicitat valuta si in ianuarie 1993, caracterul nereal al motivului invocat rezultind si din faptul ca din valuta obtinuta de la BRCE, suma de 0,9 milioane dolari SUA nu a fost utilizata pentru platile indicate, ci a fost transferata la banca Societe Generale de Paris – Sucursala Bucuresti, cu mentiunea „plati pentru investitii „.

Aceleiasi firme presedintele BRCE i-a aprobat in ianuarie 1994 un credit in suma de 500 milioane lei, fara avizele prevazute de normele bancare, care a fost suplimentat ulterior in aceleasi conditii pina la 1.250 milioane lei (in anul 1994, cursul valutar mediu a fost de

1USD/1655 lei – n.ns). La data scadentei (august 1994) firma avea nerambursata suma de 800 milioane lei pentru care BRCE, in loc sa execute o scrisoare de garantie din partea unei banci franceze, a acordat firmei cu aprobarea presedintelui BRCE un credit in valuta de 500 mii dolari SUA pentru stingerea datoriei in lei. Acest credit in valuta a fost acordat prin nerespectarea prevederilor Regulamentului valutar si a normelor de lucru ale bancii. Este de mentionat ca in septembrie 1994 a fost constituita societatea RA  SA  Romplast Astral Industries, la  care unul din  administratori era  presedintele BRCE. Societatea a luat fiinta prin asocierea societatilor Astral Corporation Import – Export LTD SRL cu Romplast SA.

  1. BRCE, contrar prevederilor regulamentului valutar din mai 1992 care interzice acordarea de credite in lei pentru procurarea de valuta, a acordat unor clienti imprumuturi in lei in contul carora tot BRCE le-a vindut valuta, in afara pietei valutare.

Spre exemplu, societatii Elvila International SRL (apartinand omului politic si de afaceri Viorel Catarama – n.ns.) i s-au acordat in septembrie 1992 credite in suma totala de 2,8 miliarde lei cu care firma a cumparat suma de 6,6 milioane dolari SUA, in afara pietei valutare. Aceste operatiuni au fost efectuate cu aprobarea atat a fostului cat si a actualului presedinte al BRCE. Consecinta unor astfel de operatiuni consta, pe linga favorizarea evidenta a unor clienti, si in diminuarea ofertei de valuta pe piata valutara, ceea ce a dus la satisfacerea in mai mica masura a nevoilor altor clienti si la presiuni asupra nivelului cursului de schimb.

Subliniem si faptul ca prin adresa nr 746/28 decembrie 1993 conducerea BRCE a comunicat Camerei Deputatilor, la solicitarea Comisiei de analiza a activitatii BNR si bancilor comerciale, ca „BRCE nu a acordat nici un credit al carui scop sa fie in mod explicit cumpararea de valuta”, ceea ce nu corespunde situatiei reale.

  1. BRCE a favorizat unii agenti economici prin acordarea de credite in lei si valuta numai pe riscul sau, fara sa solicite constituirea de garantii materiale asiguratorii, iar in unele cazuri nici nu a incheiat conventii de credit, contrar prevederilor Legii bancare nr 33/1991 si propriilor sale norme de lucru si in consecinta, in cazul unor agenti economici care nu au mai restituit creditele primite, banca nu a mai avut posibilitatea executarii unei garantii materiale si ca urmare a fost prejudiciata cu sumele nerambursate si dobinzile datorate.

De exemplu, s-au acordat Trustului de presa ” Azi” (oficiosul de la acea data al FSN – n.ns.),   in perioada noiembrie 1990 – ianuarie 1991, credite in valuta de 3,4 milioane dolari SUA care nu au fost restituite bancii pina in prezent, desi erau scadente din noiembrie 1991.

De asemenea, tot fara garantii s-au acordat si Asociatiei Valeologia – Chisinau in 1992 credite in suma de 1,1 miliarde lei, din care au ramas nerestituite pina in prezent si nu s- au platit dobinzile aferente totalizind 3,4 miliarde lei. Tot firmei mentionate i s-a pus la dispozitie in numerar suma de 100.000 dolari, preluata abuziv din contul SC Autodacia Pitesti (companie de stat la acea data – n.ns.), suma care a fost restituita societatii abia dupa un an, dintr-un credit in valuta acordat de BRCE si care nu este nici in prezent rambursat. Este de precizat ca la data acordarii acestui credit de 100.000 dolari societatea in cauza avea la BRCE obligatii restante de peste 1 miliard lei. Operatiunea respectiva a fost efectuata din dispozitia presedintelui BRCE (Dan Corneliu Pascariu – n.ns.), al carui tata era director adjunct financiar la Asociatia Valeologia – Chisinau.

  1. Unele firme cu capital privat au beneficiat in permanenta din partea BRCE de un tratament preferential cu totul aparte fata de alti clienti, in sensul ca li s-au pus la dispozitie importante fonduri in valuta si in lei prin nerespectarea reglementarilor in vigoare in sensul ca nu s-au constituit garantii materiale si nu s-au incheiat contracte sau conventii de credite cu acestia, majoritatea operatiunilor fiind aprobate de persoane care nu aveau competenta necesara.

Astfel, in conditiile in care toti agentii economici nu dispuneau de resursele financiare necesare la inceputul activitatii, pentru unii dintre acestia BRCE a asigurat accesul neconditionat la credite in valuta si in lei, fara sa le pretinda garantii materiale. Comparativ cu acestia, celorlalti agenti economici li s-au aplicat in mod strict prevederile normelor bancare, pretinzindu-se garantii materiale de cel putin 120 % fata de creditele solicitate precum si indeplinirea altor conditii, creindu-se in acest fel o diferentiere a agentilor economici prin practicarea unor forme de concurenta neloiala.

Dintre agentii economici care au beneficiat de tratament preferential exemplificam:

  1. a) Societatea comerciala Poolgec SRL (apartinand fratilor Paunescu – ns.) i  s-a acordat in luna martie 1992 un credit de 2,2 miliarde lei fara sa fie constituita nici o garantie materiala, fara sa se incheie o conventie de credit, cu aprobarea vicepresedintelui BRCE, desi competenta de aprobare revenea potrivit normelor bancii Comitetului de Directie. De asemenea, in luna martie 1993 i s-a mai acordat un credit de 1,9 miliarde lei pentru import de zahar. Cu toate ca marfa a fost vinduta si incasata in anul 1993 totusi creditul nu a fost rambursat.

In luna aprilie 1994 cind societatea avea credite restante de 4,6 miliarde lei (inclusiv creditul de 1,9 miliarde lei pentru zahar) si dobinzi aferente neplatite de 1,1 miliarde lei, banca, in loc sa actioneze pentru recuperarea acestor credite, a acordat societatii un nou credit in suma de 5,7 miliarde lei pe o perioada de 3 ani. Procedind astfel, banca a favorizat din nou firma percepind la noul credit dobinda curenta, care era mai mica fata de dobinda aferenta creditului restant.

  1. b) BRCE a efectuat in noiembrie 1992, pentru SC Elvila International Import – Export SRL, plati in suma de 1,2 miliarde lei, fara ca societatea sa aiba disponibil in cont sau credite aprobate. Incepind cu luna decembrie 1992, banca i-a aprobat un plafon de lucru (linie de credit) in suma de 0,5 miliarde lei si de 3,5 milioane dolari SUA, fara a se constitui garantii materiale. Plafonul in lei a fost majorat succesiv ajungand la 26 octombrie 1994 la 4,5 miliarde de lei iar cel in valuta a fost redus la 3 milioane dolari SUA. Valabilitatea acestor plafoane a fost prelungita pina la 31 decembrie 1995.

Abia in timpul controlului, respectiv in luna septembrie 1994, societatea a constituit garantii materiale prin gajarea partilor sociale detinute la societatea mixta Elmoberom SRL Beius.

Deosebit  de  aceste  plafoane  de  lucru,  Societatii  respective  i  s-au  mai  acordat  in perioada noiembrie 1993 – ianuarie 1994, credite in suma de 2,9 milioane dolari SUA pentru plata importului unor utilaje destinate societatii Elmoberom SRL Beius, societate la care este asociata SC Elvila International Import – Export SRL, detinind 51% din capitalul social. Creditul s-a acordat pe o perioada de trei ani fara constituirea de garantii materiale, fara conventie de credit, si cu aprobarea unui director general care nu avea o astfel de competenta, aceasta revenind numai Comitetului de Directie al Bancii.

  1. c) Unui cetatean iranian (in varsta de 28 ani), care era asociat unic la firma Remit Trading SRL si in acelasi timp detinator a 90% din capitalul social al firmei Remit Company SRL, i s-au acordat in aprilie si mai 1993 credite in valoare de 1.750 milioane lei. In garantia acestor credite a fost admisa „cesionarea incasarilor ce urmau a fi realizate din exportul marfurilor procurate din aceste credite”, garantie care s-a dovedit neasiguratorie.

In final, cetateanul respectiv a parasit tara iar banca nu a mai avut posibilitatea de a recupera suma de 1.584 milioane lei, respectiv 90% din creditul acordat si nici dobinzile aferente de 2.962 milioane lei, inregistrind un prejudiciu de 4.546 milioane lei (circa 6,0 milioane de dolari la cursul mediu din 1993 de 1 USD/760 lei – n.ns.).

Creditul a fost acordat cu aprobarea unui director general, care nu avea aceasta competenta, aceasta revenind numai Comitetului de Directie al Bancii.

x

x          x

Fata de abaterile constatate a fost luata masura sesizarii, prin procurorul general financiar, a Parchetului General pentru continuarea cercetarilor si stabilirea eventualelor raspunderi penale precum si pentru recuperarea pagubelor produse”.

II.2 Acte de cercetare penala ale Parchetului General

In vara anului 1997, Parchetul General si Inspectoratul General al Politiei (IGP) efectuau cercetari in legatura cu savarsirea mai multor infractiuni sesizate prin actele de Control ale Curtii de Conturi, la care au fost facute referiri in sectiunile anterioare ale analizei.

  1. In dosarul nr 8390/671/C/1994 inregistrat la Parchetul General, privind actul de control al Curtii de Conturi nr 1619/79D/1994 intocmit la BNR, cu referire la preluarea soldului balantei de plati externe de la BRCE SA, s-a retinut in sarcina guvernatorului BNR Mugur Isarescu, a lui Vladimir Soare, viceguvernator al BNR, si a altor persoane ca in perioada septembrie-noiembrie 1991, in calitatile avute, au preluat de la BRCE, fara aprobarea Parlamentului sau a Guvernului, un gol de resurse in suma de 888,1 milioane dolari SUA cu incalcarea art 4 din HG nr 1356/1990 fara a verifica si stabili in ce consta acest minus in contul valutar al statului. Cu acest dosar a fost ulterior conexat dosarul nr

1271/C/8764/1995 inregistrat la Parchetul General privind actul de control al Curtii de Conturi nr 1360/68D/1995 intocmit la BRCE cu referire la utilizarea fondurilor valutare ale statului existente la 31 decembrie 1989 precum si a celor rezultate din incasarile valutare din export si prestari servicii in anii 1990 si 1991.

  1. In dosarul nr 21/P/1995 inregistrat la Parchetul General privind actul de control al Curtii de Conturi nr 174/D/1995 la BRCE, cu referire la modul ilegal de acordare a unor credite Asociatiei VALEOLOGIA, s-a  retinut  o  paguba  in  dauna  bancii  de  3.990,6 milioane de lei (echivalentul a 12,9 milioane dolari SUA, la cursul de 308 lei/1 USD, corespunzator anului 1992 – n.ns.) si 137,4 mii dolari SUA reprezentand credite nerestituite, de care se fac vinovati Pascariu Dan Cornel, fost presedinte, Razvan Temesan, fost vicepresedinte si altii. Referitor la creditul in dolari, IGP a intocmit un dosar separat privind pe Pascariu Dan Cornel si Vitali Usturoi, cauza fiind promovata la Parchetul General cu propunere de trimitere in judecata. Referitor la creditul in lei, se efectuau acte premergatoare.
  1. In dosarul nr 7716/1995 inregistrat la Parchetul General, privind actul de control al Curtii de Conturi nr 1019/36D/1995 intocmit la BRCE, cu referire la modul de acordare a unor credite societatii  comerciale  GCP  Poolgec  SRL,  s-a  retinut  constatarea  unor pagube in suma de 198,1 milioane de lei reprezentand dobanda asupra unor credite nerambursate la scadenta, pentru care nu s-au calculat penalitati de 6% pe an, raspunderea revenind presedintelui Bancii Razvan Temesan.
  1. In dosarul nr 684/C/1995 inregistrat la Parchetul General, privind actul de control al Curtii de Conturi nr 643/24D/1995 la BRCE cu privire la favorizarea de catre Banca a SC ASTRAL CORPORATION IMPORT EXPORT SRL pentru a cumpara 1,816 milioane dolari SUA la cursul de 226 lei/dolar, in conditiile in care cursul oficial era de 500 si respectiv 817 lei/dolar. S-a retinut crearea unei pagube in suma de 714,2 milioane lei reprezentand diferenta de curs valutar de care se fac vinovati Temesan Razvan, fost vicepresedinte, Pascariu Dan Cornel, fost presedinte.
  1. In dosarul nr 30764/7656/111P/1995 inregistrat la Parchetul General, privind actul de control al Curtii de Conturi nr 664/25D/1995, intocmit la BRCE cu referire la nerespectarea reglementarilor legale privind vanzarea de valuta agentilor comerciali ulterior datei de 4 mai 1992. S-a retinut o paguba in suma de 171,3 milioane de lei reprezentand diferente defavorabile de curs date de BNR pe seama bugetului de stat, de care se fac vinovati Pascariu Dan Cornel, Temesan Razvan, Soare Vladimir si altii.
  1. In dosarul nr 1291/C/8754/1995 inregistrat la Parchetul General privind actul de control al Curtii de Conturi nr 1309/59D/1995 intocmit la BRCE cu referire la nerespectarea de catre conducerea Bancii a HG nr 819/1991 (privind reevaluarea stocurilor de aur si argint), care, in mod abuziv, a dat o alta destinatie decat cea prevazuta in actul normativ sumei de peste 22 miliarde de lei.

Se impune precizat ca practic toate constatarile Curtii de Conturi, consemnand de cele mai multe ori incalcari foarte grave ale legii si prejudicii foarte mari, au ramas fara urmari. Acelasi lucru s-a intamplat si cu verificarile si dosarele IGP si ale Parchetului General. Desi o banca de stat, BRCE-Bancorex, a fost fraudata cu sume de ordinul miliardelor de dolari, nu numai ca nimeni nu a fost tras la raspundere  si  prejudiciul  nu  a  fost  recuperat,  dar,  de  cele  mai  multe  ori, autoritatile statului – din practic toate guvernarile – au facut tot posibililul ca sa impiedice opinia publica sa aiba acces la informatiile privitoare la situatia de la aceasta Banca.

III. Creditele   „neperformante”/„preferentiale”:   ilegalitati   cu   regim   de

„secret de stat”

Acordarea de credite „neperformante” si „preferentiale”, in majoritatea covarsitoare a cazurilor prin incalcarea flagranta a legii si in scop clientelar, constituie o alta cauza a falimentului BRCE-Bancorex, un faliment care a produs avutului public prejudicii de ordinul miliardelor de dolari.

De asemenea credite au beneficiat, pe de o parte, „societati comerciale” iar pe de alta parte „persoane fizice” – de cele mai multe oameni politici, demnitari si functionari publici, membri ai familiilor acestora, rude si prieteni.

Cu privire la „societatile comerciale”, din rapoartele Curtii de Conturi, ale altor autoritati publice, precum si din investigatiile de presa facute de-a lungul anilor, a reiesit ca de multe ori au beneficiat de aceste credite firme in legatura cu care au avut interese oameni politici, demnitari publici sau responsabili ai Bancii.  Pe langa cazurile care pot fi gasite in rapoartele Curtii de Conturi, de exemplu (la care au fost facute cateva referiri in cadrul sectiunii II a analizei de fata), relevante sub acest aspect sunt si cele ale societatilor comerciale „SANCA” si „Megapower”, aflate in topul celor care au beneficiat de sume dintre cele mai mari si pe care nu le-au rambursat nici pana in prezent.

Aceste doua cazuri, cu o anumita legatura intre ele, arata o data in plus ca fraudele uriase  din  sistemul bancar,  inclusiv  de  la  Bancorex, au  fost  facute  de  catre  si  in beneficiul celor care au preluat puterea dupa decembrie 1989, prin implicarea omniprezenta a ofiterilor fostei Securitati, in numeroase cazuri existand indicii serioase ca oamenii politici implicati au fost ei insisi agenti ai Securitatii (implicarea ofiterilor fostei Securitati a fost documentata constant prin investigatii de presa sau ale unor istorici tineri4). „Radiografia” celor doua cazuri a fost sensibil mai facila decat a altora mai ales din cauza ca intre doi dintre protagonistii celor doua scandaluri – Grigore Maimut, fost director in cadrul Bancorex, si Razvan Temesan, fost director al Bancii – s-a declansat un conflict public ce a permis sa se obtina informatii despre modul in care asemenea fraude au fost posibile. Prin cele doua cazuri, statul roman a fost prejudiciat cu peste 80 de milioane de dolari.

In legatura cu cazul SANCA (firma apartinand lui Alexandru Raducan, un apropiat al PSD), este de precizat ca toate cele patru firme din asa zisul Grup SANCA, avandu-l ca actionar majoritar pe Alexandru Raducanu, au beneficiat de credite insumand un total de circa 70 de milioane de dolari: SANCA IMPEX, (58 milioane de dolari), Alcrev IMPEX (5,9 milioane), Restaurantul Odobesti (2,6 milioane), Astra 95 IMPEX (1,7 milioane). Unele investigatii de presa au ajuns la concluzia ca dosarul creditelor SANCA – credite prin care, declarativ, se urmarise „revitalizarea zootehniei romanesti” – ar fi facut in realitate parte dintr-o „afacere acoperita, banii fiind scosi din tara in folosul unui cerc de interese”. Potrivit de asemenea unor investigatii de presa, dar si judiciare, afacerea SANCA a fost posibila cu sprijinul direct al functionarilor bancii, precum Grigore Maimut si Ana Capetti. In acest mod se explica faptul ca au fost acceptate garantii fictive, ca au fost eliberate sume foarte mari fara documente justificative, ca au fost falsificate acte etc etc. Exista de asemenea indicii ca o parte din actele bancare referitoare la aceasta

4   Ziarul  “Ziua”,  Privatizarea  Securitatii,  13  octombrie  2004  (prezentare  a  cartii  „Mostenitorii Securitatii”, Mariu Oprea, Editura Humanitas)

afacere au disparut imediat dupa momentul martie 1997 cand la Bancorex a fost numit presedinte Florin Ionescu. De asemenea, la scurt timp dupa acest moment, Grigore Maimut a fost trimis in SUA ca reprezentant al Bancorex in „compania” Megapower.

„Afacerea Megapower” a constat, in esenta, in fraudarea avutului public cu circa 15 milioane de dolari. Afacerea a fost pusa la cale in anii 1990 si 1991, la nivelul Guvernului Romaniei. Sub pretextul asocierii cu o firma din Statele Unite in vederea realizarii de echipamente de telecomunicatii si tehnica de calcul, Guvernul a aprobat finantarea afacerii  in  conditii  evident  nelegale si  pagubitoare pentru  statul  roman.  Cele  doua Hotarari  de  Guvern  emise  pentru  a  „reglementa”  afacerea  Megapower  –  HG  nr

1203/1990 si HG nr 365/1991 – nu au fost publicate in Monitorul Oficial. Au fost implicati: ministrul Finantelor Theodor Stolojan, primul ministru Petre Roman, ministrul Justitiei Victor Babiuc, Victor Stanculescu, ministrul Industriilor, si Eugen Dijmarescu, ministrul al Economiei si Finantelor. Creditul in valoare de 8,3 milioane de dolari acordat de la Bancorex pentru aceasta afacere, nu a putut fi recuperat nici pana in prezent.

Un alt caz, inregistrat in timpul guvernarii PDSR 1992 – 1996, in legatura cu care exista date credibile ca a reprezentat o frauda bancara cu interese politice a fost „Afacerea Jimbolia”, cunoscuta inclusiv prin incalcarea embargoului din anii ‘90, impus Iugoslaviei de catre ONU. Trei dintre firmele implicate in contrabanda cu carburanti au beneficiat de credite foarte mari de la Bancorex: General Trading & Investments Co SA (GTI) – 22,1 milioane de dolari, Silvesta SRL – 21,1 milioane de dolari, Tracia International SA – 12,5 milioane si Sibco LTP Impex SRL – 7,7 milioane de dolari. „Afacerea Jimbolia” a fost derulata cu acordul (cel putin tacit) al Guvernului si cu implicarea Serviciului Roman de Informatii.

Numeroase alte firme, apartinand unor personaje cu sustinere in plan politic sau unor ofiteri ai serviciilor secrete au beneficiat si ele de credite foarte mari, pe care nu le-au mai rambursat: Azochim SA Savinesti – 31,7 milioane de dolari – preluata din 1997 de Grupul InterAgro al lui Ioan Niculae; Accord Invest SA – 13,7 milioane de dolari – Costel Bobic si Gheorghe Serbanescu; Fulger SA Bragadiru – 9,4 milioane dolari – Gheorghe Florea; Cibela Group SA – 7,6 milioane dolari – Viorel Popa; TIT Co SA – 562.000 de dolari – Fathi Taher; Bel Ami Invest SA – 493.000 de dolari – Dorin Iacob etc.

Lista acestor societati – a „debitorilor preluati de la Bancorex ce figureaza la data de 2 octombrie 2006 cu obligatii de plata fata de AVAS” – a fost facuta publica la data de 26 octombrie 2006, de catre fostul presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), in momentul inlocuirii sale din functie. Lista (prezentata in Anexa 1) cuprinde un numar de 690 de societati comerciale, care cumuleaza datorii restante de

1,1 miliarde de dolari. Societatile care au datoriile cele mai mari (intre 56 de milioane de dolari si 10 milioane de dolari) sunt in numar de 25. Potrivit declaratiilor repetate ale unor responsabili guvernamentali si bancari, sansele ca sumele datorate de catre debitori sa fie recuperate sunt minime. Iar aceasta in principal din cauza ca de cele mai multe ori aceste credite au fost acordate fara garantiile prevazute de lege si reglementarile bancare. In plus, exista date credibile ca practic toate firmele debitoare sunt in prezent

insolvabile sau desfiintate (numai 10% dintre acestea ar mai functiona, in timp ce 20% au fost radiate, iar 70% sunt in faliment)5 . Se impune de asemenea precizat ca nimeni nu a fost tras la raspundere pentru fraudele imense de la aceasta Banca (sau de la celelalte banci din Romania). Acest lucru nu s-a intamplat nu numai in guvernarile PSD,

  1. Ziarul “Evenimentul zilei”, Rechinii care au devorat Bancorex , 16 septembrie 2006

dar si in cea a Conventiei Democrate si a presedintelui Emil Constantinescu (desi in campania electorala din toamna anului 1996 clarificarea neregulilor de la Bancorex si sanctionarea celor vinovati au constituit angajamente ferme si explicite).

Timp de mai bine de 15 ani, informatia privind societatile comerciale care au beneficiat de credite de la Bancorex – de cele mai multe ori prin incalcarea legislatiei si a normelor bancare, si fara a le mai rambursa –, precum si cea privind cuantumul total al „creditelor neperformante” acordate astfel, au constituit doua informatii pe care oamenii politici, autoritatile si  responsabilii bancari le-au  refuzat  sistematic opiniei publice si  presei (atunci cand nu le-au falsificat pur si simplu). Ilustrativa in sensul acesta este „informatia” facuta publica la data de 12 mai 19996  de catre administratorul special („lichidatorul”) Bancorex, Nicolae Danila, anume ca valoarea „nivelul creditelor neperformante” de la Bancorex, care urmau sa fie preluate de catre AVAB (actuala AVAS), era de 9.000 de miliarde de  lei  (echivalentul a  590 de  milioane de  dolari la  cursul de  atunci de  1

USD/15.240 de lei). Nicolae Danila mai preciza si ca „lista firmelor care au primit credite neperformante insumeaza 190 de pozitii”. Or, confruntate cu datele oficiale anuntate recent de catre AVAS (690 de firme si 1,1 miliarde de dolari cunatumul „creditelor neperformante”) „informatiile” furnizate in urma cu sapte ani se dovedesc astazi complet nereale. De altfel, asa cum se va arata in continuare, ascunderea situatiei reale de la

Bancorex a constituit o politica guvernamentala.

Cu privire la „persoanele fizice” care au beneficiat de credite „preferentiale”, si acesta reprezinta un capitol in legatura cu care autoritatile si responsabilii bancari, din timpul tuturor guvernarilor, au dat dovada de o lipsa de transparenta inacceptabila intr-o societate democratica. Au fost cazuri in care Guvernul (AVAS) a refuzat chiar si parlamentarilor informatii referitoare la beneficiarii de credite preferentiale, iar uneori acest lucru s-a facut prin stratageme frizind ridicolul dar si incalcand normele constitutionale referitoare la raporturile dintre Parlament si Guvern.7  Trebuie semnalat totodata ca autoritatile au devenit dintr-o data mai „transparente” numai in momentul in care au apreciat ca datoriile catre fosta Bancorex s-au prescris. In acest sens este semnificativ faptul ca fostul presedintele al AVAS, Razvan Orasanu, a facut publica lista societatilor debitoare numai la data de 26 octombrie

2006, asadar dupa o luna si o saptamana de la declaratia pe care a facut-o unui ziar central, la data de 18 septembrie 2006, potrivit careia „termenul-limita pentru prescrierea datoriilor la Bancorex va fi peste o luna”.8

La fel ca si in cazul celorlalte tipuri de credite – si in general al gestionarii fondurilor Bancorex – si in cazul „creditelor preferentiale” acordate „persoanelor fizice”, incalcarea legii, a reglementarilor si principiilor de functionare ale unei banci (in acest caz al unei banci  cu  capital  public)  a  constituit  prima  cauza  a  unor  alte  prejudicii  foarte  mari suportate din bani publici. Mai concret, toate datele care au putut sa treaca de secretomania din acest dosar indica faptul ca respectivele credite au fost acordate in beneficiul unor oameni politici, demnitari si functionari publici, al rudelor, familiilor si prietenilor acestora.

6 Ziarul “Ziua”, BCR preia maine depozitele populatiei de la Bancorex, 13 mai 1999

7 Ziarul “Gardianul”, Un senator PD acuza AVAS ca ascunde lista datornicilor Bancorex, 19 iulie 2006

8 Ziarul “Evenimentul zilei”, Luati banii de la groparii Bancorex!, 18 septembrie 2006

Informatii credibile arata ca numarul celor care au beneficiat de aceste credite a fost de circa 4.5009, cuantumul sumelor primite de fiecare persoana situindu-se la un maxim in jur de 115.000 de dolari (echivalentul in lei) si la un minim de circa 15.000 de dolari. Creditele au fost acordate cu o dobanda intre 5 si 18% (cele mai multe cu 5%), in conditiile in care in acea perioada dobanda medie practicata era de aproape 100%. Valoarea prejudiciului suportat de banca, prin acordarea acestor credite a fost evaluata, neoficial, la cateva zeci de milioane de dolari.

Lipsa totala de transparenta cu privire la activitatea acestei Banci cu capital de stat (urmarind sa  ascunda aspecte care  i-ar  fi  incriminat pe  responsabilii politici si  cei bancari) a fost nu numai contrara oricaror norme ale unei societati democratice dar, uneori, pur si simplu absurda prin formele in care s-a manifestat. Un exemplu este cel in care, desi cunoastea foarte bine situatia Bancii, si ca falimentul acesteia era inevitabil in perioada urmatoare, conducerea Bancorex „dezmintea categoric” afirmatiile – justificate

– facute chiar de catre unii inalti responsabili guvernamentali despre situatia dificila in care Banca se afla10.

Secretomania din jurul Bancorex a fost „motivata” nu o data si cu argumente de ordin

„patriotic”. Un ultim exemplu a fost cel în care, la data de 26 octombrie 2006, fostul presedinte al AVAS Razvan Orasanu a explicat ca a facut publica lista datornicilor Bancorex numai cu ocazia eliberarii sale din functie, la data de 26 octombrie 2006, întrucât a dorit ca acest fapt „sa nu dauneze privatizarii BCR” cu austriecii de la Erste Bank (BCR a preluat, prin fuziune, in urma cu mai mult de sapte ani, Bancorex). Un

asemenea „argument” este in mod evident nesincer intrucat contractul de vanzare-

cumparare de actiuni dintre BCR si Banca cumparatoare fusese semnat cu aproape un an in urma (la 21 decembrie 2005 si nu poate sa existe vreo indoiala ca responsabilii bancii austriece cunosteau in detaliu “istoria” din ultimii ani a Bancorex si BCR (iar daca, prin absurd, s-ar presupune ca statul roman i-a ascuns-o, ar rezulta un caz tipic de inselaciune). De asemenea, este complet neverosimil ca, ulterior, “finalizarea privatizarii” BCR ar fi putut sa fie pusa in cauza daca AVAS ar fi facut publica lista amintita.

Demersurile facute de catre ziaristi, reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale, si uneori chiar si de catre parlamentari, de a obtine lista beneficiarilor acestor credite s- au constituit, in ultimii zece ani, intr-o adevarata odisee. Ilustrativa in acest sens – dar nu si singulara – este experienta pe care a avut-o autorul analizei.

In legislatura in care au fost acordate creditele, 1992 – 1996, au fost adresate doua cereri, conducerii Bancorex, respectiv presedintelui Romaniei Ion Iliescu. In primul caz s- a primit un raspuns negativ, in cel de-al doilea – niciun raspuns. In urmatoarea legislatura, 1997 – 2000, cea care era asociata angajamentului de a clarifica marile probleme din sistemul bancar, au fost de asemenea adresate solicitari conducerii BCR (Banca ce a preluat activul si pasivul Bancorex dupa falimentul acesteia), precum si presedintelui Romaniei Emil Constantinescu. Refuzul BCR a fost motivat prin „secretul bancar” si prin aceea ca numele demnitarilor care au beneficiat de credite preferentiale nu pot fi facute publice intrucat o asemenea informatie „ar fi de natura sa dauneze

9 Fostul presedinte al Bancorex din perioada in care au fost acordate creditele, Razvan Temesan, a admis public (ziarul “Cotidianul” din 16 octombrie 1999 ca numarul respectivelor persoane a fost de peste 4.000.

10 Ziarul “Evenimentul zilei”, BRCE dezminte afirmatiile primului ministru Victor Ciorbea ca Banca este intr-o situatie dificila, 3 martie 1998

prestigiului bancii si clientilor ei”. Aceasta motivare a fost nu numai contrara normelor constitutionale in materie de acces la informatiile publice, ci si absurda in modul cel mai evident, mai ales in conditiile in care Banca al carei „prestigiu” il „apara” conducerea BCR nu mai exista de aproape trei ani. Cat despre „prestigiul clientilor bancii” – niste demnitari si functionari publici care s-au folosit de pozitiile lor oficiale in interes privat, pe seama banului public – orice comentarii ar fi de prisos. Dar lucrul cel mai grav este ca asemenea „argumente” au fost insusite atat de presedintele Emil Constantinescu, cat si de catre instanta de judecata (dosarul nr 459/2000 al Curtii de Apel Bucuresti, Sectia de Contencios Administrativ, Stan contra SC BCR SA). Dar încă şi mai grav, apelul introdus împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti a fost respins de către Curtea Supremă de Justiţie pentru că acesta „nu a fost timbrat”, deşi Legea nr 544/2001 a liberului acces la informaţii (art 22, alin 5), în temeiul căreia a fost formulată plângerea în justiţiei, prevede că „atât plângerea, cât şi apelul sunt scutite de taxă de timbru” – Decizia, flagrant nelegală, a Secţiei de Contencios Administrativ a Curţii Supreme de Justiţie poartă numărul 3886 din 28 octombrie 2001 (dosarul nr 1744/2001).

Din pacate, au existat si alte asemenea cazuri de lipsa totala de transparenta cu privire la activitatea bancilor cu capital public. Astfel, la o solicitare de informatii publice, formulata la data de 12 martie 2003, conducerea Bancii Nationale a Romaniei a refuzat sa comunice care au fost sponsorizarile pe care aceasta Banca le-a facut in perioada

1990 – 2003. Refuzul BNR a fost considerat drept legal de catre Tribunalul Bucuresti (Sectia a V-a Civila si de Contencios Administrativ, dosarul nr 620/CA/2002, Stan contra BNR). Conducerea BNR a refuzat de asemenea informatiile referitoare la veniturile guvernatorului BNR. La data de 2 aprilie 2002, Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC) i s-a solicitat urmatoarea informatie de interes public: care sunt persoanele care au beneficiat, în perioada 1997-2000, de credite acordate „familiilor tinere pentru cumpărarea sau construirea de locuinţe”. Conducerea CEC a refuzat sa furnizeze aceasta informatie desi era (si este) este o unitate al cărei acţionar unic este statul român iar creditele vizate de solicitarea făcută au fost subvenţionate de la bugetul de stat.  Tribunalul  Bucuresti  a  apreciat  ca  fiind  justificat  refuzul  CEC  (dosarul  nr 3611/CA/2002, Stan contra CEC, al Sectiei a VIII-a pentru Conflicte de Munca si Litigii de Munca). Conducerea CEC a refuzat aceeaşi cerere şi la data de 29 noiembrie 2006 (scrisoarea CEC nr 1078), desi: a) potrivit Ordinului nr 979 din 8 iulie 2005 al Ministerului Finantelor Publice CEC este organizata in forma juridica a unei societati pe actiuni, toate actiunile apartinand statului roman, care „isi exercita drepturile si isi asuma toate obligatiile aferente pozitiei de actionar unic prin Ministerul Finantelor Publice”; b) la data de 5 octombrie 2006, Legea nr 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public a fost modificata si completata prin Legea nr 371/2006 in sensul ca in categoria institutiilor carora le sunt aplicabile dispozitiile referitoare la liberul acces la informatiile publice a fost inclusa si „orice societate comerciala aflata sub autoritatea unei autoritati publice centrale ori locale si la care statul roman sau, dupa caz, o unitate administrativ- teritoriala este actionar unic ori majoritar”.

In ultimii zece ani, informatiile care au aparut referitoare la numele beneficiarilor de „credite preferentiale” si la cunatumul acestora au fost extrem de lacunare, sporadice si de multe ori a existat o puternica impresie ca, in acest fel, ele erau folosite in disputele dintre diferite grupari politice sau intre persoane care, intr-o perioada sau alta, au ocupat pozitii de conducere la Bancorex. De cele mai multe ori, in presa au aparut informatii privind una, doua sau mai multe asemenea persoane, dupa cum asemenea informatii lasau sa se scurga cei care le detineau/gestionau.

Una dintre putinele informatii mai complete au fost publicate in presa la data de 16 octombrie 199911 . A fost facuta publica o lista cu 316 persoane care au obtinut credite preferentiale (Anexa 2), precum si cuantumul acestora in fiecare caz in parte. Cu acea ocazie, fostul presedinte al Bancorex din perioada acordarii acestor credite, Razvan Temesan, s-a remarcat printr-o argumentare mai mult decat absurda a deciziilor sale:

„Acest gen de credite a implicat si o recunoastere a unei responsabilitaitii institutionale, ceea ce era o evolutie in sensul democratic. Evident ca progresul unei tari se bazeaza si pe lefuri mari, venituri mari si un trai decent pentru acele structuri vitale ale statului cum sunt Armata, Politia si Serviciile de informatii. Toata lumea vorbeste de capitalism si prosperitate, lucru care da stabilitate sporita societatii. Am dat atunci si computere catre Ministerul de Justitie, Parchet si alte institutii ale statului de drept. Numai derbedeii de opinie ignora aceasta nobila misiune a Bancorex, care a incercat, printr-un sistem legal, sa creeze o viata decenta celor care vegheau la bun existenta a statului roman.” Fostul presedinte al Bancorex a confirmat implicit ca lista publicata corespundea realitatii, insa a  precizat  ca  este  departe  de  a  fi  completa  (si  ca  prin  aceasta  s-ar  fi  urmarit „manipularea” opiniei publice).

In luna februarie 2003, fostii consilieri al presedintelui Romaniei Emil Constantinescu, Mugur Ciuvica si Marius Oprea, au facut publice si ei un numar de informatii referitoare la creditele preferentiale.12 Datele prezentate de catre fostii oficiali in cadrul unei conferinte de presa nu au adus prea multe elemente noi fata de cele de pana atunci, dar acestea au fost considerate ca avand un plus de credibilitate data fiind sursa lor – persoane care, date fiind pozitiile publice pe care le-au ocupat, au avut acces la ele. Acest  fapt  a  ridicat  insa  semne  de  intrebare  cu  privire  la  corectitudinea comportamentului fostului presedinte si al colaboratorilor sai, care de data aceasta faceau ei insisi publice informatii pe care altora le-au refuzat cu argumentul secretului bancar si al apararii „prestigiului” unei banci care nu mai exista si al unor „clienti” – se dovedise – cu un „prestigiu” mai mult decat discutabil. Semne de intrebare au ridicat de asemenea si criteriile dupa care cei doi au “ales numele care figureaza pe lista creditelor de la Bancorex. “Din informatiile pe care le detinem” – s-a scris intr-un ziar central – “o multime de personaje cu greutate lipsesc din aceste dezvaluiri”.

Lista prezentata de fostii consilieri prezidentiali, astfel cum a fost retinuta de catre unele publicatii  centrale14   se  afla  in  Anexa  3  (Mugur  Ciuvica  a  precizat  ca  majoritatea creditelor au fost acordate in lunile din preajma alegerilor din 1996). In acea perioada, presedinte al Bancii era Razvan Temesan iar in conducerea acesteia se regaseau doi importanti lideri ai partidului aflat la Guvernare – PDSR – Doru Ioan Taracila, vicepresedinte al Senatului, si Dan Ioan Popescu, ministru al Industriilor.

Posted in Uncategorized | Tagged , , , , , | Leave a comment

TOPUL MILIARDARILOR INFRACTORI: LIVIU TUDOR A LUAT CREDITE DE 8,4 MILIOANE DE DOLARI DE LA BANCOREX ŞI NU A MAI DAT NICIODATĂ BANII ÎNAPOI (2)

Liviu Tudor, patronul reporter Virtual, devalizator bancar si tepar

Amintiri din „epoca de aur” a jafului Bancorex: Hrebenciuc cerea credite prin telefon 

Acum, că ecourile jafului Bancorex s-au stins iar majoritatea faptelor de corupţie s-au prescris, artizanii devalizării celei mai mari bănci româneşti au început să vorbească iar iţele afacerilor ilegale pe care şi-au clădit imperiile miliardarii precum Liviu Tudor au ieşit la lumină. Înființată în 1968, sub numele de Banca Română pentru Comerț Exterior, prin ea se derulau operațiunile comerciale externe iar, în decursul existenței sale, a rulat peste 245 de miliarde de dolari. Revoluția a prins Bancorex cu rezerve de un miliard de dolari. După 90, bogăția în valută a țării a început să se evapore. O parte din bani s-au dus pe importuri mărunte, pentru a satisface nevoia de consum a unei populații abia ieșite din foamea comunistă. „Bonibon, Topitop, tot felul de electronice cumpărate din Coreea. S-a importat inclusiv un vapor de vin din Argentina care din păcate a fost și acru până la urmă”, își amintește Răzvan Temeșan, fost director al Bancorex.

Pe lânga importurile pentru poftele poporului, tot la începutul anilor ’90, statul, prin intermediul Bancorex, se hotărăște să susțină inițiativa privată și să ajute cu credite populația și firmele la început de drum. Nu oricine avea însă acces la banii de la Bancorex, chiar daca rețeta de creditare era simplă. „Depunând garanție un televizor, luai pe credit o mașină, după aceea puneai garanție mașina și luai pe credit o casă, după aceea puneai în garanție casa și luai pe credit o fabrică. După aceea fabrica respectivă dispărea sau se închidea”, îşi aminteşte Dan Pascariu, fost director al Bancorex. „Telefonul suna: Măi, a venit la noi în circumscriptia mea electorală firma cutare care face cutare. Și vezi dacă se califică să primească un credit. Nu era intervenția: Măi, da-i un credit lu ăla sau dă-i un credit lu celălalt. Viorel Hrebenciuc a trimis mai mulți întreprinzători care doreau să obțină credite și care în marea lor majoritate au fost refuzați”, susține şi Răzvan Temeșan.

Infractorii de azi, miliardarii de mâine 

Prăbușirea Bancorex a început în 1997. O dată cu instaurarea Guvernului Ciorbea, Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave: acordarea de credite cu garanții fictive unor firme sau mari companii. De exemplu, firma Sanca, a lui Alexandru Răducanu, a primit aproape 60 de milioane de dolari si a garantat cu nişte grajduri dărăpănate. „În realitate, garanţiile valorau nimic. Pentru că erau nişte grajduri fără geamuri, fără acoperiş şi nişte terenuri luate în arenda”, afirmă Răzvan Temeșan. Pe lista datornicilor au fost şi firmele fraţilor Viorel şi George Constantin Păunescu. Cu ajutorul celor 200 de milioane de dolari luaţi prin mai multe firme de la Bancorex, ei şi-ar fi consturit imperiul financiar pe care îl deţin acum şi care este evaluat la câteva sute de milioane de euro. Majoritatea creditelor acordate familiei Păunescu au fost făcute pe vremea când preşedintele Bancorex era Răzvan Temeşan. Statul a mai recuperat din datoria fraţilor Păunescu doar 20 de milioane de dolari, de zece ori mai puţin, după ce ar fi vândut datoria unui off shore din Luxemburg care ar fi aparţinut tot familiei. Un alt mare datornic al băncii este Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme Interagro. Deşi este considerat cel mai bogat român, cu afaceri de peste un miliard de euro, Ioan Niculae încă datorează Bancorexului 31 de milioane de dolari, bani împrumutaţi pentru combinatul Azochim Săvineşti, acum falimentar.

„Eterna şi Fascinanta Românie”… a hoţilor în costume de firmă 

Ca să intri pe lista bună trebuia să ai funcţie importantă în stat. Miron Mitrea este unul dintre cei 4.800 de demnitari, poliţişti, sindicalişti, procurori sau dintre cei care ar fi primit bani preferenţial. „Parcă am luat un credit, a trecut mult de atunci, nu prea mai țin minte, am luat pentru casă, dar l-am dat inapoi”, spune deputatul Miron Mitrea. Pe listă se mai află și chestorul Petre Tobă, fostul general de poliție Toma Zaharia, Marian Tutilescu, noul consilier al președintelui Băsescu, și mulți alții, cu funcții importante astăzi. O altă gaură neagră în istoria Bancorex a fost şi implicarea în tipărirea albumului „Eterna și Fascinanta Românie”.

În 1995, Departamentul de Informații Publice al Guvernului Văcăroiu, reprezentat de Viorel Hrebenciuc, a încheiat cu Adrian Costea, un afacerist cu dublă cetăţenie, română şi franceză, un contract pentru editarea unui album de fotografii care trebuia să spele imaginea unei ţări identificată cu bolnavii de SIDA și copiii abuzaţi în orfelinate. Albumul a înghițit 5,7 milioane de euro, publicitate plătită de Bancorex. Banii au fost considerați o gaură neagră, fiindcă volumul n-a apărut niciodată în numărul stabilit de exemplare stabilite. În 1999 procurorii francezi au deschis o anchetă pe numele lui Adrian Costea, pentru spălare de bani în favoarea unor politicieni români. Au fost audiați Adrian Năstase, Teodor Meleșcanu, Viorel Hrebenciuc, Răzvan Temeșan, Iosif Boda și alții. Ancheta s-a finalizat fără urmări !

Bancorex a fost lichidată, jaful însă continuă 

În 1999, statul român, la solicitarea Băncii Mondiale, decide lichidarea Bancorex. Banca era neperformantă şi trebuia împărţită. Activele performante şi sediul sunt preluate de BCR, iar creditele neperformante, de AVAB. Rolul autorităţii de stat era să recupereze prejudicicul. „Toate acele credite neperformante au fost preluate la datoria publică și le plătim cu toții. 10, 32, 50% S-au dus în mai puține autostrăzi, în mai puține școli, într-un serviciu public mai prost, inclusiv în cel sanitar”, spune Dan Pascariu fost director al Bancorex.

Dan Pascariu mai spune că falimentul Bancorex a mâncat 2,4 miliarde de dolari, adică 7-8 la sută din Produsul Intern Brut al României de la acea vreme. Un calcul simplu arată că, pe fiecare român, gaura Bancorex l-a costat câte 100 de dolari. Falimentul nu a pus punct jafului. Razvan Temeşan, preşedinte în cea mai neagră perioadă a Bancorex, spune că, de fapt, furtul adevărat a început cu adevărat o dată cu închiderea definitivă a băncii. De altfel, susține că acesta ar fi fost şi scopul pe care l-ar fi urmărit cei care, intenţionat, ar fi provocat falimentul Bancorex: AVAB a preluat imobile din zone exclusiviste din Bucureşti şi le-a dat pe nimic. „Banca a avut multe terenuri din zona Kiseleff, Statuia Aviatorilor, preluate cu 50 – 100 dolari în garanție imobiliara la bancă și vândute unor persoane fizice de AVAB la prețuri apropiate de 50-100, când în realitate ele valorau de 10 ori mai mult sau de 20 de ori mai mult”, explică Răzvan Temeșan.

„De fapt acesta a și fost obiectivul celor care au distrus banca. A fost să pună mâna pe patrimoniul băncii, nereevaluat, astfel încât după aia să-l prăduiască reevaluat”, a mai explicat Temeşan. Întrebată dacă au fost reevaluate activele Bancorex, Carmina Mircea, șef serviciu creanțe al AAAS, nu are un răspuns: „Nu știu să vă răspund la această întrebare. Nu cred că trebuia s-o puneți”.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

TOPUL MILIARDARILOR INFRACTORI: LIVIU TUDOR A LUAT CREDITE DE 8,4 MILIOANE DE DOLARI DE LA BANCOREX ŞI NU A MAI DAT NICIODATĂ BANII ÎNAPOI (1)

Oameni de afaceri din Romania care au distrus familii si nenorocit oameni

Considerat drept cel mai mare jaf postdecembrist, falimentul Bancorex a adus în sapă de lemn o ţară întreagă, dar i-a îmbogăţit pe foştii securişti şi oamenii de paie ai acestora. Una din marionetele Grupării de la Bacău, aşa cum era cunoscut în anii de după 1990, grupul de interese condus de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacobov, este nimeni altul decât miliardarul Liviu Tudor. Pe vremuri era „găinarul” grupării Hrebenciuc, acum pozează în mare proprietar de terenuri şi birouri în Bucureşti. De asemenea o mulţime din bogaţii de astăzi ai României au trecutul strâns legat de jaful Bancorex.

Falimentul Bancorex a însemnat 2,4 miliarde de dolari pierduți de România, 8 la sută din Produsul Intern Brut de la acea vreme. Astăzi, după 15 ani de la faliment, statul încă se mai chinuie să recupereze un miliard de la cei care și- au construit imperii financiare cu banii luați de la Bancorex, în anii ’90. Culmea, unii dintre foştii clienţi care nu au dat banii înapoi sunt extreme uşor de găsit, pentru că apar în fiecare zi în spaţiul public şi pozează în oameni cinstiţi. ​

Nu mă întrebaţi cum am făcut primul million de dolari? I-am furat de la Bancorex!  Celebrele cuvinte ale lui Rokefeller „nu mă întrebaţi cum am făcut primul milion de dolari” se aplică perfect latifundiarului Liviu Tudor. Numai că, dacă în cazul miliardarului american, nu se ştie cu exactitate provenienţa banilor, în ceea ce îl priveşte pe Liviu Tudor lucrurile sunt cât se poate de clare – imperiul imobiliar a fost făcut din tunuri bancare. Prima fărădelege este strâns legată de falimentul Bancorex. Debutul în afaceri a lui Tudor este strâns legat de Corneliu Iacubov, SIF Moldova, Bancorex şi „guzganul rozaliu”, aşa cum l- au poreclit prienenii şi colegii de partid pe Viorel Hrebenciuc.

Cât timp a fost președinte al FPP II Moldova (Fondul Proprietăţii Private, actualul SIF Moldova), Corneliu Iacobov obişnuia să facă cadouri prietenilor bilete la ordin fără nicio garanţie şi fără să anunţe consiliul de administraţie al instituţiei financiare. Astfel s-au emis bilete în valoare totală de 110 milioane de dolari, în favoarea a 53 de agenți economici, operaţiune ce ulterior a fost demascată de organele de anchetă. Din cele 160 de bilete la ordin avalizate în perioada iunie 1994- martie 1997 de FPP II Moldova, 141 au fost în favoarea Bancorex și 19 în favoarea Bankcoop. În acea perioadă, la Filială Bacău a Bancorex era director adjunct Laurențiu Hrebenciuc, fratele fostului secretar general al guvernului, Viorel Hrebenciuc, nume de care se leagă numeroase speculații cu privire la afacerile pe care Iacobov le-a derulat în Bacău. Cum normele Băncii Naționale a României prevăd că banca trebuie să urmărească destinația sumelor și modul în care sunt utilizați banii, sursele apropiate familiei Hrebenciuc spun că rolul pe care l-a avut Laurențiu Hrebenciuc în această afacere nu este deloc de neglijat. Ilegalităţile comise simultan, la FPP II Moldova şi Bancorex au un numitor comun- Liviu Tudor.

Printre firmele care au beneficiat de aceste favoruri figurează societatea Max Invest SRL, al cărei patron era Liviu Tudor, care a primit trei bilete la ordin cu o valoare de 800.000 dolari. O altă firmă a sa, Best Oil a luat de la Bancorex 1, 6 milioane dolari pe care nu i-a mai înapoiat niciodată. Totalul creditelor luate de Liviu Tudor de la Bancorex este de 8,4 milioane de dolari. Binenţeles că firmele lui Tudor nu au dat nici un cent înapoi iar „găurile nerge” au ajus la datoria publică, prin binecunosctuta suveică Bancorex – AVAS – AAAS. La peste zece ani de la jaful Bancorex, datoriile încă figurează în baza de date a Agenţiei pentru Administrarea Activelor Statului, dar nu în sarcina magnatului Tudor, ci la datoria publică. Ulterior magnatul a utilizat aceeaşi „reţetă”, dar la devalizarea altor bănci, bineneţeles tot cu sprijinul Grupării de la Bacău.

 „Suveica” Tudor: şapte bănci devalizate 

În anul 1996, prin subscripție publică, se înfiinţează Bancă Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Corneliu Iacobov.  Tudor și Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalți asociați importanți fiind Societatea de Investiții Financiare ÎI Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acțiuni și CNSLR „Frăția”, cu 12% din acțiuni.  Restul era deținut de unele persoane fizice printre care se număra și actualul președinte al României, Traian Băsescu.

În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta „toate interesele legate de acțiunile pe care SC Best Oil SRL le deține în cadrul Băncii Unirea SA. Astfel, Best Oil varsa prin intermediul Bancorex sumă de 295 de milioane de lei, către Bancă Unirea, în vara lui 1996.  Alți 606 milioane de lei ajung de la Bancă Agricolă la Unirea, în aceeași luna, precum și alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaționale a Religiilor.

În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituției financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Banca Populară Română a ajuns acționar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea. Totul a mers bine până când Banca Națională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurcă ițele unei așa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei.  Așa s-a ajuns la concluzia că respectiva majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase și ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. De menționat că instituţiile bancare implicate, Banca Agricolă, Columna, Bancorex cât și BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Tot de numele lui Liviu Tudor se leagă un un tun de proporţii dat la Alpha Bank – firmele sale au luat un credit de 180 de milioane de euro pe care nu l-au mai înapoiat.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

LA PRANZ CU LIVIU TUDOR – DEVALIZATORUL BANCII UNIREA

Liviu Tudor, patronul reporter Virtual, devalizator bancar si tepar

Domnule Liviu Tudor-ati devalizat si pus pe butuci Bancorex – unde ati dat un tun de 8,4 milioane dolari – dupa, iata si Banca Unirea.

Astazi apareti in presa ca mare investitor si reparati case de patrimoniu in Bran si invocati numele Printului Charles.

Credeti ca Printul Charles ar fi onorat sa stie ca ati distrus doua banci si multe alte companii?

Daca tot produceti atata performanta si profit ,de ce nu platiti inapoi banii furati de la Bancorex catre BCR? 

​Raspuns Liviu Tudor –groparul Bancii Unirea: Voi presa nu intelegeti nimic. Asa se traia pe atunci. Am furat banii, societatile au falimentat dar asa permiteau vremurile. Cu banii aceia am cumparat terenurile de astazi pe care le am pus gaj la Alpha Bank ,am luat 180,000,000 euro si am construit. Credeti ca este usor?

Ia faceti si matale asa o inginerie financiara. Toti vorbiti de mine, de Burci, de Paunesti..Domne asa se traia, nu intelegeti? In aceste afaceri conteaza sa nu fii prins si condamnat. Vedeti ca as fi condamnat? Printul Charles este amicul meu. Nu-l intereseaza afacerile mele ca are si el destule pe cap. Ha , ha, ha,…vreti un trabuc? 

Facts&Figures În anul 1996, prin subscripție publică, se înfiinţează Bancă Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Corneliu Iacobov. Tudor și Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalți asociați importanți fiind Societatea de Investiții Financiare ÎI Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acțiuni și CNSLR „Frăția”, cu 12% din acțiuni.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

BURCI, PĂUNESCU, RĂDUCAN ŞI NICULAE, AU FALIMENTAT BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR(2)

Cristian Burci, Liviu Tudor, parteneri de afaceri necurate, devalizatori bancari, tepari de profesieJaf bancorex, top miliardari romani, liviu tudor devalizator bancarliviu tudor, cel care a falimentat Bancorex, iar astazi este un respectabil om de afaceri
Ioan Niculae – decât să fure alţii, mai bine furăm noi

Păunescu nu este singurul securist care a ajuns miliardar după ce a furat banii de care trebuia să aibe grijă pe vremea lui Ceauşescu şi după. Combinatul de îngraşăminte chimice Azochim din Piatra Neamţ a luat un credit de 31,7 milioane de dolari de la Bancorex pe care banca nu i-a mai văzut niciodată.

Azochim este patronat de grupul InterAgro. Adică de multimilionarul Ioan Niculae – fost ofiţer de informaţii. Ioan Niculae, proprietarul grupului de firme Interagro cu afaceri în chimie şi agricultură de 1,4 miliarde de euro anul trecut, este cel mai bogat român, potrivit Topului Forbes 500 Miliardari. Probabil că Ion Niculae, la fel ca şi cei menţionaţi mai sus, s-au ghidat după principiul mândriei naţionale – Nu ne vindem ţara! Decât să fure alţii, mai bine furăm noi!

Afacerea Jimbolia, sau cum a făcut SRI contrabandă cu banii Bancorex

Lista marilor datornici include şi firma omului de afaceri sirian Omar Hayssam, Moldo Drinks (fosta Bucovina Mineral Water), cu 1,33 milioane dolari, şi compania Taher Invest Trade Company Bucureşti, cu o datorie de circa 560.000 dolari. Silvesta Bucureşti, al cărei patron, Ilie Stancu, a fost cercetat în urmă cu şase ani în dosarul Jimbolia, figurează cu datorii de 21,1 milioane dolari.

Acest din urmă caz arată, fără echivoc, că toate hoţiile de la Bancorex şi nu numai, au fost patronate de foştii securişti reşapaţi în oameni de afaceri şi politicieni de suces. Afacerea Jimbolia a fost o acţiune de încălcare embargoului din anii 1990, impus de ONU asupra Iugoslaviei, în urma căreia securiştii au devenit oameni bogaţi. Trei dintre firmele implicate în contrabanda cu carburanți au beneficiat de credite astronomice de la Bancorex: Tracia International SA-12.544.140 dolari, Silvesta SR-21.109.369 dolari și General Trading & Investments Co SA (GTI)-22.148.708 dolari. Oficial banii au fost luaţi pentru achiziţia şi exportul de carburant. Combustibilul provenea din rafinăriile de pe Valea Prahovei și era transportat în vagoane-cisternă la Timișoara.

Pe documente se trecea ca destinație proximă Gara Jimbolia, unde ar fi trebuit depozitat, dar Jimbolia nu dispunea de depozite de carburanți. Noaptea, o locomotivă tracta garniturile la Kikinda, unde erau golite rapid și se întorceau în România. Un personaj central al afacerii Jimbolia a fost Ionel Bara, fost ofițer de armată care a acționat împreună cu doi italieni-Angelo Lonardoni și Caiumi Serafimo, foști membri ai temutei organizații Propaganda Due, condusă de faimosul mafiot Licio Gelli. În filiera de contrabandă au mai fost implicați Mataragiu Costi, șef de zonă SRI Banat, Petrea Vasile, șef serviciu SRI Timiș, și colonelul Dumitru Ogasanu de la SRI Bihor.

În afacere a fost implicat și Virgil Măgureanu, fostul director al instituției. De asemenea au mai fost implicați generalii Victor Marcu, adjunctul directorului SRI și Constantin Grigoriu Dan, acesta din urmă fiind și arestat pentru că a fost surprins în flagrant, în timp ce căra o garnitură de cisterne de benzină fără acte.

În loc de epilog

La 31 decembrie 1999, Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) a preluat credite neperformante în sumă aproape 2 miliarde de dolari. Datele oficiale furnizate acum de AVAS indică 959 de debitori şi creanţe în valoare de 1,7 miliarde de dolari. 50 de pagini de liste, sume astronomice şi puţine firme în dreptul cărora scrie SOLD zero. Chiar dacă prejudiciul produs a fost imens, banca statului nu a dat niciodată faliment.

În 1999, autorităţile au scos din vistierie 5.000 de miliarde de lei vechi (580 milioane de dolari) pentru a acoperi pierderile şi au preluat portofoliul de credite neperformante. În plus, înainte de fuziunea prin absorbţie a Bancorex cu Banca Comercială Română (BCR), statul a garantat aranjamente financiare până la 900 de milioane de dolari. Fostul preşedinte al Bancorex, Răzvan Temeşan, considerat responsabil pentru colapsul băncii, a fost cercetat în 33 de dosare şi arestat în două reprize scurte, în 1997 şi în 1999. Acum este, la fel ca personajele de mai sus bine-mersi şi face pe analistul politic la televiziunile controlate de fraţii de hoţie. Vom reveni cu alte cazuri de miliardari care şi- au întemeiat imperiile pe banii furaţi de la Bancorex.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

BURCI, PĂUNESCU, RĂDUCAN ŞI NICULAE, AU FALIMENTAT BANCA ROMÂNĂ DE COMERŢ EXTERIOR (1)

Cristian Burci, Liviu Tudor, parteneri de afaceri necurate, devalizatori bancari, tepari de profesieJaf bancorex, top miliardari romani, liviu tudor devalizator bancarliviu tudor, cel care a falimentat Bancorex, iar astazi este un respectabil om de afaceri

Unii s- au retras din viaţa publică, alţii din contră, nu scapă nici o ocazie să apară în faţa opiniei publice. Devalizatorii de companii naţionale au devenit acum patroni media, escrocii de odinioară şi-au pus haine scumpe de magnaţi imobiliari. 

De gâtul miliardarilor României atârnă însă o piatră grea: Bancorex. Vă prezentăm patru dintre protagoniştii celui mare mare furt bancar din istoria României care au scăpat basma curată după ce au furat milioane de dolari şi acum pozează în afacerişti cinstiţi. Seria dezvăluirilor va continua.

Cristian Burci, George Constantin Păunescu, Ioan Niculae, Alexandru Răducan. Oameni de afaceri din domenii diferite, apparent fără nici o legătură între ei. Cei patru „muşchetari” au însă un trecut comun, un trecut cu implicaţii penale şi care a fost „albit” cu bani grei. Dacă tot s- au împlinit 15 ani de la jaful Bancorex, merită repuse pe tapet ilegalităţile care i- au îmbogăţit peste noapte pe cei patru de mai sus.

Securiştii îşi dădeau credite între ei… prin telefon

Legăturile dintre oamenii securităţii şi Bancorex sunt binecunoscute. Miliardarii de astăzi sunt fie foşti securişti, fie oameni sprijiniţi de aceştia. Deşi au reuşit de fiecare dată să scape basma curată, graţie unei filiere mafiote în care au fost implicaţi politicieni, magistraţi şi funcţionari de stat, tunurile pe care le-au dat Bancorex-ului nu le poate şterge nimeni. Regretatul analist financiar, Bogdan Baltazar, a numit Bancorex „un fel de El Dorado al creditelor”. Acesta a clasificat marile tunuri în două categorii: „Au fost credite politice, acordate, practic, prin telefon.

Să zicem că suna cineva de la Cotroceni şi spunea: „Dă-i lui cutare atâţia bani!”, şefii Bancorex se executau. „Mai existau şi creditele clientelare”, a explicat analistul. „Mecanismul este de-a dreptul fascinant. S-au găsit credite mari fără dosar de credit! Sau fără garanţii”, a mai menţionat Baltazar.

În ceea ce priveşte ofiţerii DIE care a luat bani de la Bancorex fără să-i mai returneze, Bogdan Baltazar a comentat: „Sigur că au existat mulţi ofiţeri de securitate. Practic, ei aranjau creditele pentru oamenii lor”. Astfel s-a ajuns la o listă cu mii de nume de aşa-zişi clienţi, care nu au mai dat niciodată banii înapoi.

Acum „lista neagră” se află în posesia Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, cei care au furat banii sunt bine mersi iar instituţiile stattului care ar trebui să facă dreptate se scobesc cu degetul în nas. Oricând portăreii fiscului ar putea bate la uşile miliardarilor cu lista Bancorex în mână şi să îi ia la întrebări de ce nu şi-au plătit creditele, dar cum nu suntem în Germania sau alt stata civilizat unde instituţiile statului nu fură, ci veghează la respectarea legii, hoţii de la Bancorex dorm liniştiţi. Poate şi pentru că, printre primele măsuri adoptate imediat de noua clasă politică de după 1989 s-a numărat abrogarea legii 18 din 1968, cunoscută drept „ilicitul”.

​Cum a început Burci afacerile: a furat 17 milioane de dolari

Cât timp a fost președinte al FPP II Moldova (Fondul Proprietăţii Private, actualul SIF Moldova), binecunoscutul Corneliu Iacobov a avalizat 160 bilete la ordin în valoare totală de 110 milioane de dolari, în favoarea a 53 de agenți economici. Operaţiunea a fost din capul locului ilegală – Consiliul de Administrație al FPP aprobase emiterea de scrisori de garanție bancară cu o limită maximă de un milion de dolari.

Numai că președintele CA Corneliu Iacobov, a procedat la emiterea unor bilete la ordin depășind în mai multe cazuri sumă de un milion de dolari şi doar pentru o singură firmă. Ilegalităţile lui Iacobov s- au materializat în 160 de bilete la ordin avalizate în perioada iunie 1994 – martie 1997 de FPP II Moldova, 141 au fost în favoarea Bancorex și 19 în favoarea Bankcoop. Aici intervine partea interesantă. Amerom Television (al carei actionar majoritar era Cristian Burci) a beneficiat de un bilet la ordin de 15 milioane dolari, precum şi de alte două bilete la ordin de câte 950.000 dolari fiecare. Corneliu Iacobov i-a aprobat alte cinci bilete la ordin cu valoare de un milion de dolari fiecare pentru o altă firma a lui Cristian Burci – CB Investiţii SRL Bucuresti.

Deşi a furat cu trei mâini, Burci nu a avut success în afaceri, aşa cum îi place să creadă. Firmele sale sunt implicate astăzi în 1600 de procese, a falimentat cele mai mari intreprinderi de căi ferate şi material rulant feroviar, a falimentat ziarul „Ultimul Cuvânt” , a distrus televiziunea MTC de la Constanta, de unde a furat la propriu prin intermediul firmei sale, Global Media, 6 milioane de euro.

SANCA: ţeapă de 58 milioane de dolari, garantată cu grajduri

Topul celor mai mari credite neperformate este condus de către grupul de societăţi SANCA, proprietate a lui Alexandru Răducan. Creditul acordat s-a ridicat la 58 de milioane de dolari, iar garanţiile acopereau abia la 70% din valoarea totală a împrumutului. În acest caz, prejudiciul a fost estimat la 57,95 milioane de dolari.

Şi asta nu este totul. Cu complicitatea funcţionarilor sucursalei Lipscani a Bancorex, firmele S.C. Restaurant Bar Odobesti, SC Alcrev Impex SRL, S.C. ASTRA IMPEX SRL, la toate acestea Alexandru Raducan fiind acţionar majoritar, au contractat alte zeci de milioane de dolari, bani care nu au mai fost recuperaţi. În numele unui proiect de revitalizare a zootehniei şi cu complicitatea şefilor Bancorex Lipscani Grigore Maimut şi Ana Captetti, Bancorex a acceptat garanţii imobiliare nişte dărăpănaturi (grajduri, imobile administrative scoase din funcţiune), s-au falsificat acte, în fine, Bancorex a fost spoliată sistematic fără ca vreunul dintre protagonişti să păţească ceva.

Păunescu – lupul, paznic la „oaia” Bancorex

Unul dintre cei mai fideli clienţi ai Bancorex a fost controversatul om de afaceri George Constantin Păunescu. Înainte de 1989, acesta a ocupat mai multe funcţii în cadrul Ministerului Comerţului Exterior din vremea lui Nicolae Ceauşescu, cea mai înaltă fiind aceea de director al secţiei de import-export şi director al secţiei de valută. După, revoluţia a schimbat imediat macazul şi, din securist cu facultate a devenit mare om de afaceri. În 1990, a înfiinţat General Consulting and Procurement (GCP), firmă care i-a adus ascensiunea.

AVAB a preluat în 1999-2000 următoarele creanţe ale societăţilor GCP – General Consulting and Procurement, Compania Hotelieră Intercontinental România, Curierul Naţional şi Institutul Român de Investiţii. Valoarea totală a acestora se ridică la 180,9 milioane de dolari şi 3,176 miliarde de lei. Prima „afacere” de marcă pe care GCP a parafat-o cu Bancorex s-a derulat în 1996. Banca de stat a acceptat să facă o investiţie de 20 de milioane de dolari într-o firmă de transport aerian, Dac Air. S-au dat imediat şase milioane de dolari şi Bancorex s-a angajat să participe la majorarea de capital social cu restul de 14 milioane de dolari. La nici un an de la semnare, arestarea lui Răzvan Temeşan a schimbat poziţia Bancorex în această afacere. S-a considerat că nu era vorba despre o investiţie, ci despre un credit mascat.

Cu toate acestea, nu numai că nu au fost înapoiate niciodată cele şase milioane de dolari, ba chiar Dac Air a obţinut în instanţă despăgubiri pentru întreruperea finanţării. De precizat că George Constantin Păunescu a dispărut din ţară după 1997 şi a revenit în 2001. Nu a fost niciodată condamnat pentru devalizarea băncii de stat. Astăzi, familia Păunescu controlează hoteluri, afaceri media şi proiecte rezidenţiale. Se află pe locul 15 în topul celor 500 de miliardari din România.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

LIVIU TUDOR ŞI CRISTIAN BURCI, MOGULII INFRACTORI (2)

Cristian Burci, Liviu Tudor, parteneri de afaceri necurate, devalizatori bancari, tepari de profesie
Cristian Burci a răscumpărat Prima TV şi deţine ziarul „Adevărul”

Din hoţ, negustor cinstit: Cristian Burci a făcut cheag cu bani furaţi. În peisajul mediatic a revenit recent un alt ţepar. La fel ca Tudor, vrea să lase impresia unui afacerist de succes, însă nu vrea să- şi amintească de vremurile când ţepuia, cot la cot cu Iacobov, FPP II Moldova. Amerom Television (al carei actionar majoritar era Cristian Burci) a beneficiat de un bilet la ordin de 15 milioane dolari, precum şi de alte două bilete la ordin de câte 950.000 dolari fiecare.

Corneliu Iacobov i-a aprobat alte cinci bilete la ordin cu valoare de un milion de dolari fiecare pentru o altă firma a lui Cristian Burci-CB Investiţii SRL Bucuresti. Firmele lui Burci sunt implicate astăzi în 1600 de procese, a falimentat cele mai mari intreprinderi de căi ferate şi material rulant feroviar, a falimentat ziarul „Ultimul Cuvânt”, a distrus televiziunea MTC de la Constanta furând la propriu prin intermediul firmei sale, Global Media, 6 milioane de euro. Astăzi ne dă lecţii despre media, conţinut, etică profesională, şi- a „fabricat” o poveste de succes în faceri, pozează în Bill Gates, face fotografii lângă machete de tren, în fine nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase.

​Dosarul FPP- muşamalizat, Iacobov scăpat basma curată

Iacubov înfundă în prezent puşcăria, însă nu din cauză că l-a umplut pe Tudor de bani prin devalizarea statului. I s-a tras de la dosarul Rafo „Jafo” Oneşti pentru că ilegalităţile pe care le- a comis la FPP în beneficiul prietenilor Tudor şi Burci a fost muşamalizat de autorităţi. Raportul Comisiei parlamentare de anchetă la care am făcut referire mai sus a propus la acea dată sesizarea organelor de urărire penală a fostului președinte al FPP, Corneliu Iacubov. Comisia a stabilit un prejudiciu de 1,5 miliarde lei la nivelul anului 1996 și multe încălcări grave ale legilor în vigoare.

Dosarul ce conține constatările comisiei a fost trimis la Guvern, Ministerul Finanatelor, Curtea de Conturi, Garda Financiara, BNR și CNVM. Totuși, în urma audierii tuturor acestor probe la Biroul de Combatere a Corupției și Contrabandei al IJP Bacău, se decide neînceperea urmăririi penale. Soluția a fost examinată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție care a dispus, în 16 noiembrie 1998, completarea dosarului de urmărire penală și a infirmat soluția de scoatere de sub urmărire penală. Un an mai târziu, pe 19 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bacău a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui Iacubov. La nivelul Ministerului de Interne situaţia a fost şi mai încurcată, de fiecare dată când vreun parlamentar se interesa de soarta dosarului, oficialii au invocat vicii de procedură. În fine, deşi a scăpat basma curată din dosarul „FPP II Moldova-Tudor-Burci”, Iacubov a fost totuşi condamnat în cazul Rafo. Cu mult prea puţin pentru jaful pe care l-a făcut împreună cu prietenii sai la FPP Moldova.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

LIVIU TUDOR SI CRISTIAN BURCI, MOGULII INFRACTORI (1)

Cristian Burci, Liviu Tudor, parteneri de afaceri necurate, devalizatori bancari, tepari de profesie
Liviu Tudor şi Cristian Burci, devalizatorii bancilor de ieri, marii proprietari de media si afaceri de astăzi. Pozează în miliardari rasaţi, cu ceasuri de aur, limuzine şi consultanţi vestimentari. Îşi calculează bine gesturile, cuvintele şi apariţiile în public de zici că în fiecare dintre ei se ascunde câte un Donald Trump. Şi- au cumpărat ziare, posturi de televiziune şi radio unde îşi satisfac nevoile primare de imagine. Comentează evenimentele la zi, emit strategii de afaceri, fac pe analiştii politici. Cristian Burci, Liviu Tudor, Viorel Hrebenciuc- acum sunt nume mari în business şi politică, însă nici unul nu poate să-şi şteargă trecutul de devalizator de bănci.
​Liviu Tudor: din bişniţar de electronice , ţepar de bănci şi acum Reporter Virtual

Cei doi crai de la răsărit au avut încă din tinereţe pasiuni comune: devalizarea băncilor şi presa. Ultima achiziţie pe piaţa media îi aparţine lui Liviu Tudor. Poziţionat în top zece proprietari de imobile din România, alături de Ţiriac şi alţi oameni de afaceri serioşi, Liviu Tudor a achiziţionat zilele trecute un pachet important din „Reporter Virtual”. Tudor s-a întors, astfel, la pasiunea sa din primii ani de după 1990, atunci când importa electriocasnice din Asia cu vaporul şi le vindea în oraşul său natal, Neamţ. În timp ce comercializa râşniţe şi casetofoane,

Tudor a înfiinţat un supliment de week-end al ziarului „Ceahlăul”. Viitorul magnat imobiliar chiar a şi apărut pe prima pagină la acea vreme, alături de partenerul sau de afaceri, amândoi îmbrăcaţi la costum cu cravată şi cu câte un ditamai diplomatul, sub un titlu pe măsura aspiraţiilor sale- „Să fii Numărul Unu!”.

Ca un paradox, perioada când importa şi vindea electronice se pare că a fost cea mai cinstită din viaţa sa, motiv pentru care miliardarul Tudor de astăzi îşi aminteşte cu nostalgie de primii ani de afaceri ori de câte ori dă un interviu. Ce a urmat după afacerile electronice nu îi mai place însă să-şi amintească mangatului Tudor, însă vă reamintim noi.

Frăţia infractorilor de la SIF Moldova: Iacubov, Tudor şi biletele la ordin

Extinderea în afaceri a lui Tudor este strâns legată de Corneliu Iacubov, SIF Moldova, Bancorex şi „gozganul rozaliu”, aşa cum l- au poreclit prienenii şi colegii de partid pe Viorel Hrebenciuc. Dar să le luam pe rând. Cât timp a fost președinte al FPP II Moldova (Fondul Proprietăţii Private, actualul SIF Moldova), Corneliu Iacubov a avalizat 160 bilete la ordin în valoare totală de 110 milioane de dolari, în favoarea a 53 de agenți economici.

Deși Consiliul de Administrație al FPP aprobase emiterea de scrisori de garanție bancară cu o limită maximă de un milion de dolari, președintele Consiliului de Administrație, Corneliu Iacubov, a procedat la emiterea unor bilete la ordin depășind în mai multe cazuri suma de un milion de dolari şi doar pentru o singură firmă. Comisia parlamentară care a anchetat în 1997 activitatea FPP-urilor de la înființare până la transformarea acestora în SIF-uri a constatat, în cazul FPP II Moldova, că mai multe firme au beneficiat de avalizarea unor bilete la ordin de către acest fond, peste valoarea de un milion de dolari. Printre acestea se numără societatea Max Invest SRL, al cărei patron era Liviu Tudor, care a beneficiat de trei bilete la ordin cu o valoare de 800.000 dolari.

Bancorex, moşia lui Hrebenciuc: „guzganul” i-a făcut cadou lui Tudor opt milioane de dolari

Din cele 160 de bilete la ordin avalizate în perioada iunie 1994 – martie 1997 de FPP II Moldova, 141 au fost în favoarea Bancorex și 19 în favoarea Bankcoop. În acea perioadă, la Filială Bacău a Bancorex era director adjunct Laurențiu Hrebenciuc, fratele fostului secretar general al guvernului, Viorel Hrebenciuc, nume de care se leagă numeroase speculații cu privire la afacerile pe care Iacubov le-a derulat în Bacău.

Cum normele Băncii Naționale a României prevăd că banca trebuie să urmărească destinația sumelor și modul în care sunt utilizați banii, sursele apropiate familiei Hrebenciuc spun că rolul pe care l-a avut Laurențiu Hrebenciuc în această afacere nu este deloc de neglijat. Ilegalităţile de la FPP II Moldova şi Bancorex se unesc tot prin filiera Tudor. O altă firmă a sa, Best Oil a luat de la Bancorex 1, 6 milioane dolari pe care nu i- a mai înapoiat niciodată. Totalul creditelor luate de Liviu Tudor de la Bancorex este de 8, 4 milioane de dolari.

Binenţeles că firmele lui Tudor nu au dat nici un cent înapoi iar „găurile nerge” au ajus la datoria publică, prin binecunosctuta suveică Bancorex- AVAS- AAAS. La peste zece ani de la jaful Bancorex, datoriile încă figurează în baza de date a Agenţiei pentru Administrarea Activelor Statului, dar nu în sarcina magnatului Tudor, ci la datoria publică, adică sunt acoperite din buzunarul fiecăruia dintre noi. Liviu Tudor a prins repede gustul împrumuturilor neperformante şi a mai dat un un tun de proporţii luând un credit de 180 de milioane de euro de la Alpha Bank.

Ca o culme a ironiei, după toate aceste matrapazlâcuri care au falimentat Bancorex, Liviu Tudor s-a erijat într-un manager de succes şi dă sfaturi despre cum să ajungi un managet de top. Lecţia lui Tudor în acest domeniu este de fapt foarte simplă: furi cât poţi de la stat.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment

MOŞTENITORII „DINASTIEI” MĂGUREANU-HREBENCIUNC-IACOBOV-GROPARII BĂNCILOR DE IERI, „INVESTITORII” DE ASTĂZI (2)

liviu tudor, cel care a falimentat Bancorex, iar astazi este un respectabil om de afaceri
Multe firme, şi mai multe infracţiuni

Fără a se implica aparent în politică, Liviu Tudor a ajuns să controleze direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale, printre care se număra: IIRUC SA, PREFABRICATE VEST, VESTCO INDUSTRIES, DIGICOM SĂ, IIRUC – DIGICOM GRUP, ID HOLDING SRL, IIRUC SERVICE, CONCORDIA ALIMENTARĂ 4, ID REAL ESTATE, IIRUC TRADE, DIGINETși altele.

Până nu demult a deținut și fabrica de ulei Muntenia, pe care a falimentat-o începând cu finele anului 2002, parese, la sfatul unor prieteni apropiați din Guvern. Printre aceștia se număra Viorel Hrebenciuc și Șerban Mihăilescu binecunoscut drept „Miky Şpagă”. Cu cel din urmă a pus chiar la cale vânzarea către pensionari de ulei, orez și zahăr – câte două kilograme de fiecare – în sistem „economat”, adică la preț de fabrică. Numai că uleiul provenea de la Rezervele de stat (1.400 de tone). Pentru a nu se declanșă un scandal de proporții, fabrică Muntenia a fost devalizată, după care s- a declanșat procedura falimentului.

Mirosind noi oportunităţi, Tudor părăseşte tunurile bancare în favoarea celor financiare. Scandalului bancar îi urmează un lung şir de tranzacţii cel puţin dubioase cu terenuri, în urma cărora fostul ţepar al băncilor devine latifundiar. Reamintim cazul firmei Concordia, pe care o controlează împreună cu Dorin Iacob şi care a fost împroprietărită, în 2000, cu acte false, cu 63 de spaţii comerciale din Sectorul 4 al Capitalei. În noua sa calitate s- a pus bine cu „Evenimentul Zilei”, care s- a mutat din vechiul sediu într- un spaţiu al miliardarului. Tot însă de numele lui Tudor se leagă şi o plângere depusă la organele de poliţie de un fost angajat. Virgil Ștefan, fost angajat al Băncii Unirea, dar şi a fabricii Muntenia, a dezvăluit amenințările care i-au fost adresate de Tudor.

„Liviu Tudor a avut o discuție dură cu mine, amenințându-mă cu distrugerea mea și a familiei mele. Textual a afirmat: Dacă nu-ți vei ține gură, ai grijă că există gloanțe calde și gloanțe reci. Nu ți-am spus că nu mi-e frică de nimeni în țara asta, că am bani să cumpăr pe oricine?” Curat gentleman, acest Liviu Tudor.

Dorin Iacob: miliţian reşapat în securist şi finanţator via Bancorex al PD

Dorin Iacob este un nume greu în Partidul Democrat. Actualul om de afaceri a fost înainte de 1989 ofiţer de Miliţie. După Revoluţie, Dorin Iacob a fost racolat de SRI, ajungand şeful de cabinet şi omul de încredere al directorului SRI Virgil Măgureanu. În 1998, Dorin Iacob l-a urmat pe Virgil Măgureanu în Partidul Naţional Român, devenind vicepreşedinte al partidului. Dorin Iacob a intrat în PD odată cu unificarea PNR-ului cu partidul lui Traian Băsescu, primind funcţia de secretar executiv. În prezent, Dorin Iacob este un om de afaceri prosper, fiind acţionar şi administrator la mai multe firme.

Trecutul său este strâns legat de Bancorex. În calitate de patron al SC BEL AMI INVEST din Alba Iulia, Dorin Iacob a reușit performanța de a angaja un credit de la Bancorex, în valoare de 1.250.980,86 USD (19.973.160.410,76 lei vechi). Firma a fost creată în 1994, iar imediat după aceea s-a înglodat în datorii, printre creditori numărându-se și BRD. Realizând că nu-și vor mai vedea banii niciodată, creditorii au cerut falimentul BEL AMI INVEST, declanșându-se astfel procedura specifică. În acel moment, mai precis în 1998, împrumutul de la Bancorex a fost preluat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare și trecut la datoria publică. Dorin Iacob este un fost milițian transformat în sereist după căderea regimului comunist. Datorită aptitudinilor sale a ajuns repede șeful de cabinet al controversatului Virgil Magureanu, la SRI, și omul acestuia de încredere. În anul 1998, când s-au pus bazele Partidului Național Român, Iacob și-a urmat mentorul, devenind vicepreședintele formațiunii politice.

Prietenul Preşedintelui Băsescu

Încrederea de care se bucură Iacom în PD este uriaşă. După ce Traian Băsescu a devenit preşedinte, Dorin Iacob a fost prezent aproape în fiecare zi la Palatul Cotroceni. Mai mult, acesta a fost implicat direct în activitatea celulei de criză constituită pentru eliberarea celor trei ziarişti români răpiţi în Irak. Omar Hayssam a declarat în faţa Curţii de Apel Bucureşti că „am fost solicitat de preşedinte să-mi contactez toate cunoştinţele pentru a strînge cat mai multe informaţii referitoare la răpire. Mi s-a dat şi numele unei persoane cu care urma să ţin legătura: Dorin Iacob”. Dorin Iacob a fost chemat de Traian Băsescu drept martor în procesul pe care l-a intentat în încercarea de a nega legăturile pe care le-a avut cu fosta Securitate. La acest proces Dorin Iacob a spus în faţa instanţei că este unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi colaboratori ai lui Traian Băsescu.

Posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar | Tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a comment