MOŞTENITORII „DINASTIEI” MĂGUREANU-HREBENCIUNC-IACOBOV-GROPARII BĂNCILOR DE IERI, „INVESTITORII” DE ASTĂZI (2)

liviu tudor, cel care a falimentat Bancorex, iar astazi este un respectabil om de afaceri
Multe firme, şi mai multe infracţiuni

Fără a se implica aparent în politică, Liviu Tudor a ajuns să controleze direct sau prin interpuși mai multe societăți comerciale, printre care se număra: IIRUC SA, PREFABRICATE VEST, VESTCO INDUSTRIES, DIGICOM SĂ, IIRUC – DIGICOM GRUP, ID HOLDING SRL, IIRUC SERVICE, CONCORDIA ALIMENTARĂ 4, ID REAL ESTATE, IIRUC TRADE, DIGINETși altele.

Până nu demult a deținut și fabrica de ulei Muntenia, pe care a falimentat-o începând cu finele anului 2002, parese, la sfatul unor prieteni apropiați din Guvern. Printre aceștia se număra Viorel Hrebenciuc și Șerban Mihăilescu binecunoscut drept „Miky Şpagă”. Cu cel din urmă a pus chiar la cale vânzarea către pensionari de ulei, orez și zahăr – câte două kilograme de fiecare – în sistem „economat”, adică la preț de fabrică. Numai că uleiul provenea de la Rezervele de stat (1.400 de tone). Pentru a nu se declanșă un scandal de proporții, fabrică Muntenia a fost devalizată, după care s- a declanșat procedura falimentului.

Mirosind noi oportunităţi, Tudor părăseşte tunurile bancare în favoarea celor financiare. Scandalului bancar îi urmează un lung şir de tranzacţii cel puţin dubioase cu terenuri, în urma cărora fostul ţepar al băncilor devine latifundiar. Reamintim cazul firmei Concordia, pe care o controlează împreună cu Dorin Iacob şi care a fost împroprietărită, în 2000, cu acte false, cu 63 de spaţii comerciale din Sectorul 4 al Capitalei. În noua sa calitate s- a pus bine cu „Evenimentul Zilei”, care s- a mutat din vechiul sediu într- un spaţiu al miliardarului. Tot însă de numele lui Tudor se leagă şi o plângere depusă la organele de poliţie de un fost angajat. Virgil Ștefan, fost angajat al Băncii Unirea, dar şi a fabricii Muntenia, a dezvăluit amenințările care i-au fost adresate de Tudor.

„Liviu Tudor a avut o discuție dură cu mine, amenințându-mă cu distrugerea mea și a familiei mele. Textual a afirmat: Dacă nu-ți vei ține gură, ai grijă că există gloanțe calde și gloanțe reci. Nu ți-am spus că nu mi-e frică de nimeni în țara asta, că am bani să cumpăr pe oricine?” Curat gentleman, acest Liviu Tudor.

Dorin Iacob: miliţian reşapat în securist şi finanţator via Bancorex al PD

Dorin Iacob este un nume greu în Partidul Democrat. Actualul om de afaceri a fost înainte de 1989 ofiţer de Miliţie. După Revoluţie, Dorin Iacob a fost racolat de SRI, ajungand şeful de cabinet şi omul de încredere al directorului SRI Virgil Măgureanu. În 1998, Dorin Iacob l-a urmat pe Virgil Măgureanu în Partidul Naţional Român, devenind vicepreşedinte al partidului. Dorin Iacob a intrat în PD odată cu unificarea PNR-ului cu partidul lui Traian Băsescu, primind funcţia de secretar executiv. În prezent, Dorin Iacob este un om de afaceri prosper, fiind acţionar şi administrator la mai multe firme.

Trecutul său este strâns legat de Bancorex. În calitate de patron al SC BEL AMI INVEST din Alba Iulia, Dorin Iacob a reușit performanța de a angaja un credit de la Bancorex, în valoare de 1.250.980,86 USD (19.973.160.410,76 lei vechi). Firma a fost creată în 1994, iar imediat după aceea s-a înglodat în datorii, printre creditori numărându-se și BRD. Realizând că nu-și vor mai vedea banii niciodată, creditorii au cerut falimentul BEL AMI INVEST, declanșându-se astfel procedura specifică. În acel moment, mai precis în 1998, împrumutul de la Bancorex a fost preluat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare și trecut la datoria publică. Dorin Iacob este un fost milițian transformat în sereist după căderea regimului comunist. Datorită aptitudinilor sale a ajuns repede șeful de cabinet al controversatului Virgil Magureanu, la SRI, și omul acestuia de încredere. În anul 1998, când s-au pus bazele Partidului Național Român, Iacob și-a urmat mentorul, devenind vicepreședintele formațiunii politice.

Prietenul Preşedintelui Băsescu

Încrederea de care se bucură Iacom în PD este uriaşă. După ce Traian Băsescu a devenit preşedinte, Dorin Iacob a fost prezent aproape în fiecare zi la Palatul Cotroceni. Mai mult, acesta a fost implicat direct în activitatea celulei de criză constituită pentru eliberarea celor trei ziarişti români răpiţi în Irak. Omar Hayssam a declarat în faţa Curţii de Apel Bucureşti că „am fost solicitat de preşedinte să-mi contactez toate cunoştinţele pentru a strînge cat mai multe informaţii referitoare la răpire. Mi s-a dat şi numele unei persoane cu care urma să ţin legătura: Dorin Iacob”. Dorin Iacob a fost chemat de Traian Băsescu drept martor în procesul pe care l-a intentat în încercarea de a nega legăturile pe care le-a avut cu fosta Securitate. La acest proces Dorin Iacob a spus în faţa instanţei că este unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi colaboratori ai lui Traian Băsescu.

About Liviu Tudor

PATRONUL REPORTER VIRTUAL - LIVIU TUDOR, FONDATORUL PARTIDULUI POPULAR - ABSORBIT DE BASESCU, GROPARUL BANCILOR UNIREA SI BANCOREX, GROPARUL PREFABRICATE SI "PRIETENUL " PRINTULUI CHARLES IN ROMANIA
This entry was posted in Liviu Tudor- Tepar si devalizator bancar and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s